Confidenţialitate


VÂLCEA: Cadre medicale condamnate cu suspendare, în dosarul vaccinărilor fictive în perioada pandemiei | AUDIO


VÂLCEA: Cadre medicale condamnate cu suspendare, în dosarul vaccinărilor fictive în perioada pandemiei | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

În Vâlcea, mai multe cadre medicale au fost condamnate la închisoare cu suspendare, în dosarul vaccinărilor fictive în perioada pandemiei de Covid 19. Este vorba de o doctoriță și patru asistente medicale găsite vinovate de luare de mită, fals informatic și trafic de influență. Dosarul “vaccinurilor la chiuvetă”, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a fost deschis în timpul pandemiei de COVID.

Peste o sută de persoane care au refuzat să se vaccineze au dat mită între 200 si 300 de euro pentru a obține un certificat de vaccinare fals.

Procurorii au prins în flagrant un medic în timp ce arunca vaccinul la chiuvetă și elibera pe loc certificatul de vaccinare.

Din rețea făceau parte mai multe asistente medicale, un polițist și soția acestuia care lucra la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea.

Pe parcursul anchetei, medicul a restituit mita și a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției de aceea a primit pedeapsa cea mai mică – de un an și două luni de închisoare cu suspendare, iar cele patru asistente au fost condamnate la pedepse cuprinse între doi și trei ani de închisoare, cu suspendare.

Persoanele vinovate trebuie să muncească și câte 70 de zile în folosul comunității.

Polițistul care intermedia eliberarea certificatelor false a fost exonerat, iar cele o sută de persoane care au dat mită nu au pățit nimic.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…