Confidenţialitate


Vagonul care a deraiat în Bistrița-Năsăud a fost repus pe șine


Vagonul care a deraiat în Bistrița-Năsăud a fost repus pe șine

Vagonul de marfă care a deraiat joi seară la ieşirea din staţia Dealul Ştefăniţei din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost repus pe şină la ora 3:20 şi retras în staţia Salva, a anunţat CFR SA.

“În acest moment continuă lucrările de reparaţii la linia de cale ferată şi în zona macazurilor, astfel încât circulaţia feroviară să poată fi reluată în condiţii de siguranţă”- se arată într-un comunicat al CFR.

Traficul feroviar între judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş este în continuare blocat în urma deraierii, joi seara, a unui tren încărcat cu cherestea, în zona staţiei CFR Dealul Ştefăniţei.

Pentru trenurile de călători care ar fi trebuit să tranziteze zona afectată, s-a luat măsura transbordării pasagerilor cu ajutorul unor mijloace auto.

Potrivit CFR, incidentul s-a petrecut joi seara, în jurul orei 19,00, când unul din cele 38 de vagoane ale trenului marfar a deraiat la ieşire din staţia Dealul Ştefăniţei.

Traficul feroviar a fost blocat între Vişeul de Jos (Maramureş) şi Salva (Bistriţa-Năsăud), pasagerii trenurilor rămase în linie fiind transbordaţi cu autobuzele.

Potrivit CFR, pentru călătorii din trenul R 4136, care circula pe relaţia Sighetu Marmaţiei – Cluj Napoca, s-a asigurat transbordare cu mijloace auto între staţiile Dealul Ştefăniţei şi Beclean pe Someş.

Aceeaşi măsură s-a menţinut, vineri dimineaţa, pentru trenurile R 4110 şi R 4133, care circulă pe relaţia Sighetu Marmaţiei – Cluj Napoca.

CFR nu precizează când se estimează că va fi repusă în funcţiune linia de cale ferată afectată în urma deraierii trenului încărcat cu cherestea.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO