Confidenţialitate


Vaccinul hexavalent lipsește în aproape toată țara. Gindrovel Dumitra: „Trebuie să apară în cabinete în decembrie, sperăm ca estimările să fie realiste”


Vaccinul hexavalent lipsește în aproape toată țara. Gindrovel Dumitra: „Trebuie să apară în cabinete în decembrie, sperăm ca estimările să fie realiste”

Deși vaccinul hexavalent lipsește, de mai multe luni, din aproape toată țara, Ministerul Sănătății încă nu a încheiat un nou contract de achiziție. Într-un răspuns pentru Europa FM, instituția precizează că va iniția procedura pentru furnizarea a 300.000 de doze care ar urma să fie livrate în decembrie.

Acestea însă nu vor ajunge pentru tot anul, doar pentru circa 6 luni, avertizează medicii. Gindrovel Dumitra, coordonatorul grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei:

„Au fost semnale de alarmă trase de către colegi din zone diferite ale României. De la o zonă la alta au început să apară județe care spun că nu au vaccinuri hexavalente. Am reușit, cu dozele existente, să facem o prioritizare a vaccinării, în sensul de a administra aceste vaccinuri la vârste de două luni, adică măcar fiecare copil să beneficieze de o doză, am făcut deja acest lucru. Este imperios necesar ca vaccinul să apară în cabinele noastre în luna decembrie și să sperăm că aceste estimări pe care le face Ministerul Sănătății să fie realiste.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Vaccinul hexavalent se administrează bebelușilor la 2, 4 și 11 luni și îi protejează împotriva a șase boli grave, printre care hepatita B, poliomielită sau tuse convulsivă:

„Bebelușii nu au protecție împotriva niciunei boli, iar tusea convulsivă este una dintre afecțiunile care se răzpândește destul de frecvent în rândul adulților, mai ales în timpul sezonului rece. Copiii care nu au protecție absolut deloc vor fi susceptibili să apară o formă severă. Pot să apară aproximativ 10-15 episoade de tuse în timpul unui expir, deci practic copilul nu poate respira și care se poate produce cu deces.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Shutterstock

Citește și: Au sosit primele vaccinuri anti-Covid adaptate împotriva noilor variante de coronavirus, anunță ministrul Sănătății | AUDIO


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”