Confidenţialitate


USR PLUS îi retrage sprijinul politic premierului Cîțu


USR PLUS îi retrage sprijinul politic premierului Cîțu

USR PLUS a anunțat, miercuri seara, la finalul unei ședințe de urgență, că își retrage sprijinul politic pentru premierul Florin Cîțu, pe care îl acuză a aruncat țara în criză politică după destituirea lui Stelian Ion din postul de ministru al Justiției.

“USR PLUS nu a girat şi nu va gira niciodată jaful din bani publici, în nicio formulă de guvernare. Cerem Coaliției să ia act de lipsa unei majorități care să susțină Cabinetul Cîțu și solicităm declanșarea de urgență a negocierilor în Coaliție pentru desemnarea unui nou premier care să formeze un nou guvern”, avertizează partidul într-un comunicat.

“În situația în care discuțiile din Coaliție vor eșua în propunerea unui nou premier, USR PLUS va susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.
Ministrul Stelian Ion este propunerea USR PLUS pentru viitorul guvern şi are tot sprijinul nostru pentru continuarea reformei din justiție, inclusiv desființarea SIIJ şi numirile procurorilor-şefi, procese întrerupte de iresponsabilitatea premierului Cîțu.
Biroul Național a decis convocarea Comitetului Politic în data de 11 septembrie”, adaugă formațiunea.

Premierul Florin Cîţu a anunţat că a transmis, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare din funcţie a lui Stelian Ion de la șefia Ministerului Justiţiei.

“Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute, am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei, domnul Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniștri care se să opună modernizării României (…) A bloca activitatea Guvernului doar pentru că nu ești de acord să dezvolți comunitățile înseamnă încălcarea mandatului dat de Parlament prin programul de guvernare. Nu voi permite ca poporul român să fie șantajat!”, a declarat șeful executivului, miercuri seara, la Palatul Victoria.

Ultimele zile au fost marcate de tensiuni la vărful coaliției de guvernământ.

Disputele au apărut miercuri în ședința de Guvern, care a fost întreruptă la prânz. Reluarea acesteia a fost programată pentru ora 19.00. Conform unor surse din Guvern, motivul suspendării îl reprezintă intenția premierului Florin Cîțu de a introduce pe ordinea de zi suplimentară aprobarea programului „Anghel Saligny”, în valoare de 50 de miliarde de lei.

Reprezentanții USR PLUS au spus că pentru acest program este nevoie de un acord în Coaliție și au transmis că nu vor participa la ședința de miercuri seara.

„Am decis să nu participăm în această seară la ședința de Guvern de la ora 19.00 și să convocăm mâine dimineață la ora 10.00 o ședință a coaliției”, a declarat vicepremierul Dan Barna.

În replică, premierul Cîțu a solicitat participarea la ședință a secretarilor de stat PNL din ministerele conduse de miniștri USR PLUS.

La jumătatea lunii aprilie, coaliția de guvernământ a mai traversat o criză majoră, când premierul Florin Cîțu l-a destituit pe Vlad Voiculescu din postul de ministru al Sănătății.

Șeful statului a făcut, miercuri, un apel către partidele din Coaliție „să le arate românilor că îi respectă prin acțiunile lor”, referindu-se la neînțelegerile apărute între USR PLUS și PNL.

Președintele Klaus Iohannis constată că încrederea oamenilor în Legislativ „nu este la cele mai înalte cote”, pe fondul discrepanței dintre promisiunile asumate de politicieni în campaniile electorale și rezultatele lor la final de mandat.

Tocmai de aceea, reîntoarcerea la agenda cetățeanului va trebui să reprezinte linia directoare a activității parlamentare în sesiunea care a debutat astăzi. Un Parlament cu un nivel scăzut de credibilitate afectează însăși construcția democratică a țării, în timp ce un Parlament mult mai activ, mai responsabil și mai orientat către actul legiferării ar fi cu totul altfel perceput de către cetățeni”, a afirmat președintele.

Sunt multe reforme legislative care încă nu au fost începute, iar parlamentarii au datoria să pună în aplicare ce au promis, crede Klaus Iohannis.

Fac pe această cale un apel către toate partidele, atât cele din Coaliția de guvernare, cât și cele din opoziție, să privească spre viitor și să le arate românilor că îi respectă prin acțiunile lor. (…) Fie că vorbim de punerea în practică, printr-un nou cadru normativ, a Proiectului „România Educată”, de revizuirea îndelung așteptată a legilor justiției, de pregătirea viitorului buget, toate necesită implicare, dialog și coordonare”, a mai spus acesta.

Dincolo de viziunile diferite, firești, asupra unui proiect sau altul, este fundamental ca toate partidele din actul guvernamental să dea dovadă de maturitate și responsabilitate și să ajungă la un numitor comun atunci când miza este de o importanță capitală pentru români“, a subliniat președintele.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Acesta a menționat că perioada luptelor electorale s-a încheiat, iar guvernarea nu este despre competiția dintre un partid sau altul, nu este despre competițiile din interiorul partidelor sau cele dintre un lider sau altul.

Îmi doresc să văd de la partidele aflate la guvernare un bun exemplu de eficiență, de dialog și de democrație. Și când spun democrație, mă refer și la un mod democratic de funcționare în primul rând în propriile formațiuni politice. Alegerile interne din partide nu sunt despre a înlocui prin orice mijloace un lider cu un alt lider, ci sunt despre competiție de proiecte, despre dezbateri care să conducă la modernizare, eficientizare și înnoire, în așa fel încât rezultatul final să fie atingerea unui nivel și mai bun de reprezentare a românilor”, a precizat șeful statului.


Ultimele stiri
Vaslui: Focar de rabie la o fermă de bovine din zona localității Huși. Trei animale au murit după…

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: „Mâine este ziua demisiei, o voi scrie repede” | AUDIO

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu UMDR: Am convenit ca, dacă se retrag miniștrii PSD, să înlocuim cât…

Modificări privind concediul medical. Ce pacienți vor beneficia de prima zi plătită | AUDIO

Președintele CJ Bistrița și-a dat demisia după perchezițiile DNA. Anunțul, făcut de PSD. Bogdan Ivan va asigura interimatul…

SUA: O curte federală a decis că cele Zece Porunci pot fi afișate în școlile din Texas |…

Dacă Bolojan nu va face un pas în spate, ministrii PSD vor demisiona, spune Florin Manole: „Rămânem fermi…

„Nicio moleculă de energie” din Rusia, cere comisarul european Dan Jørgensen: „Trebuie să investim mai mult în propriile…

Peste 20.000 de zboruri Lufthansa, anulate în următoarele șase luni pe fondul crizei din Orientul Mijlociu | AUDIO

De ce vrea PSD blocarea listării companiilor de stat la bursă până în 2026. Vlad Petreanu: Investitorii ar…