Confidenţialitate


USR dezbate, în Consiliul Politic, poziționarea față de modificarea definiției familiei în Constituție


USR dezbate, în Consiliul Politic, poziționarea față de modificarea definiției familiei în Constituție

Liderii Uniunii Salvați România se reunesc, sâmbătă, în Consiliul Politic.

Forul are misiunea să valideze sau să invalideze poziţionarea USR faţă de referendumul privind definiția familiei în Constituție. Decizia colegilor de a se opune unei consultări populare l-a determinat pe Nicușor Dan să și anunțe demisia.

O inițiativă cetățenească susținută de Biserica Ortodoxă a ajuns în dezbaterea Parlamentului, având susținerea PSD, ALDE și PNL.

Textul propune schimbarea definiției familiei în legea fundamentală ca uniune între un bărbat și o femeie, nu între soți, cum se menționează în prezent.

Nicuşor Dan, a declarat că în cazul în care un organism de conducere superior Biroului Naţional va anula decizia de poziţionare a formaţiunii pe problema familiei, el se va întoarce în USR. În caz contrar, va aştepta să apară un alt partid în care să se regăsească.

Din Consiliul Politic fac parte membrii Biroului Naţional, liderii organizaţiilor judeţene şi parlamentarii USR.

În urma demisiei lui Nicuşor Dan, conducerea interimarî a fost preluată de către Elek Levente.


Ultimele stiri
Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…