Confidenţialitate


UPDATE: În autocarul răsturnat între Râșnov și Pârâul Rece nu erau copii


Autocarul care s-a răsturnat nu transporta copii, ci tineri care mergeau în teambuilding. În total 16 persoane, inclusiv șoferul autocarului au fost răniți. Cinci dintre ei sunt în stare gravă la Spitalul Județean Brașov. În autocar erau 37 de pasageri. Accidentul a avut loc pe DN 73 A, pe o ploaie torențială.

Cauza se pare că a fost pierderea controlului volanului în curbă, în condițiile în care carosabilul era umed deoarece plouase torențial în zonă, potrivit Centrului INFOTRAFIC.

Autoritățile au aplicat planul roșu de intervenție și încă intervin pentru a debloca carosabilul. La accident au intervenit peste 20 de autospeciale, unele chemate din județele Prahova, Sibiu si Covasna.  Primele ambulanțe au transportat răniții la Spitalul Județean Brașov, iar ulterior victimele au fost repartizate și la alte unități medicale din Brașov.

Potrivit medicilor, toate victimele sunt constiente. Circulația este blocată la această oră pe drumul dintre Predeal și Pârâul Rece, pe ambele sensuri.


Ultimele stiri
Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde