Confidenţialitate


Unul dintre oamenii străzii incendiați la Galați a murit la Spitalul Floreasca


Unul dintre oamenii străzii incendiați la Galați a murit la Spitalul Floreasca

Unul dintre oamenii fără adăpost incendiați săptămâna trecută la Galați a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, doctorul Bogdan Oprița.

Victima, în vârstă de 49 de ani, a fost transferată marți la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, la decizia Centrului Operativ pentru Situații de Urgență.

Doctorii din Galați insistaseră vreme de patru zile că bărbatul rănit avea nevoie să fie transportat urgent într-o unitate medicală din București.

El Avea arsuri de gradul I, II și III pe 65% din suprafața corpului.

Starea lui s-a agravat pe parcursul celor patru zile cât a fost internat, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă a decedat.

Celălalt bărbat – în vârstă de 56 de ani – are arsuri ușoare de gradul I pe antebrațe.

El este înafara oricărui pericol.

Odată cu decesul victimei se schimbă și încadrarea juridică a celui suspectat că i-ar fi incendiat pe cei doi oameni ai străzii.

Acesta va cercetat pentru omor din culpă.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu