Confidenţialitate


Unul dintre autorii masacrului de la universitatea din Garissa este fiul unui oficial kenyan


Unul dintre autorii masacrului de la universitatea din Garissa este fiul unui oficial kenyan
 Anuntul a fost facut de ministrul de interne al statului african.

Purtătorul de cuvânt al ministerului de Interne kenyan a declarat că Abdirahim Abdullahi, fiul unui oficial guvernamental, este unul dintre cei patru bărbaţi care au comis atacul împotriva creştinilor de la universitatea din Garissa.

Acesta a precizat ca tatal tanarului le-a spus agenţilor de securitate că fiul său a dispărut de acasă şi ca ajuta poliţia să îl găsească, înainte de comiterea atacului de la Garissa. Intre timp, autoritatile din Kenya au expus in fata oamenilor cadavrele a patru barbati suspectati ca au pus la cale violentele.

Sute de rezidenti din Garissa s-au adunat pe strazi pentru a vedea trupurile celor patru atacatori, asezate pe un pat, intr-o camioneta. 148 de persoane, majoritatea studenti, au fost ucise si alte 104 au fost ranite in atacul comis joi la Garissa de membri ai organizatiei islamiste sunnite Al-Shabaab.

Islamistii au luat ostatici 815 studenti, iar autoritatile au reusit sa salveze cel putin 500. Zeci de studenti au fost executati dupa ce le-au raspuns atacatorilor ca sunt crestini.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează