Confidenţialitate

Universul trupei The Rolling Stones s-a deschis în faţa fanilor

După mai bine de 50 de ani de rock ‘n’ roll, membrii trupei The Rolling Stones încă sunt în atenţia fanilor din lumea întreagă deschizând prima expoziţie majoră care le este dedicată, intitulată ”Exhibitionism”, ce include câteva sute de obiecte ale rockerilor britanici, precum costume de scenă purtate de solistul Mick Jagger şi chitare la care a cântat Keith Richards, scrie Reuters.

”Exhibitionism” prezintă universul trupei The Rolling Stones în faţa fanilor, din epoca de început a grupului, în care cei patru rockeri împărţeau un apartament din Londra în 1962, şi până la perioada actuală, marcată de turnee şi concerte care generează încasări de sute de milioane de dolari.

Instrumente muzicale, printre care chitare la care au cântat Keith Richards şi Ronnie Wood, un set de tobe al toboşarului Charlie Watts, alături de un caiet cu versuri compuse de Mick Jagger, sunt prezentate în această expoziţie, organizată la Galeria Saatchi din Londra.

După trei ani de la începutul proiectului, expoziţia ”Exhibitionism” a fost vernisată luni seară şi include peste 500 de obiecte din arhivele personale ale membrilor trupei.

”Desigur, nimic nu durează la infinit, dar noi mergem înainte şi încercăm să împingem lucrurile dincolo de limite”, a spus Mick Jagger, în vârstă de 72 de ani, pentru agenţia de presă Reuters. ”Nu cred că am mai avut parte de aşa ceva (de o expoziţie, n.r.) până acum. Nu cred că a mai existat aşa ceva. Aşa cum v-am spus, împingem lucrurile şi mai departe”, a adăugat solistul britanic.

O expoziţie similară dedicată carierei legendare a cântăreţului David Bowie a fost vernisată la Londra în 2013 şi a fost vizitată de un număr uriaş de persoane. David Bowie a murit în luna ianuarie a acestui an, la vârsta de 69 de ani.

Pentru aceia care nu au văzut trupa The Rolling Stones într-un concert, o replică a culiselor din timpul concertelor sale – cu o masă de machiaj, instrucţiuni audio, chitare – face parte dintr-o instalaţie artistică 3D ce permite vizitatorilor să ”vadă” trupa britanică pe scenă, interpretând un single celebru din repertoriul ei – ”(I Can’t Get No) Satisfaction”.

Expoziţia recreează şi apartamentul din Londra – extrem de dezordonat – pe care Richards şi Jagger l-au împărţit cu Brian Jones, fost membru fondator al grupului, în care pot fi văzute mormane de discuri de vinil şi paturi cu lenjerii şifonate.

”E un fel de plimbare incredibilă prin propria ta viaţă. Pentru mine, e ceva emoţionant, într-un anumit fel”, a declarat Keith Richards.

Fanii pot să ”pătrundă” şi într-un studio de înregistrări al trupei The Rolling Stones şi să admire o selecţie de coperte ale unor albume ale grupului, afişele unor turnee, desene de Andy Warhol şi diverse variante ale celebrul logo al trupei (o gură cu buze foarte roşii, cu limba scoasă mult în afară).

Stilul vestimentar al rockerilor este, de asemenea, reprezentat în ”Exhibitionism” – de la costumul în carouri purtat de Watts în 1966 la salopeta mulată din catifea purtată de Jagger în 1972, la haina din piele de antilopă purtată de Richards în 1994 şi la jacheta brodată purtată de Wood în 2005 -, alături de multe alte costume de scenă ale celor patru membri ai trupei.

”Există o anumită magie ce apare de fiecare dată când ne reunim la repetiţii, pentru un nou turneu sau atunci când întrăm în studiourile de înregistrări”, a declarat Ronnie Wood, referindu-se la succesul fenomenal al grupului The Rolling Stones. 

Trupa The Rolling Stones a încheiat de curând un turneu în America Latină, printr-un concert istoric pe care l-a susţinut în Cuba, la Havana.

Cei patru rockeri au acum vârste apropiate de pragul celor 70 de ani şi au devenit ”puţin mai moi, dar mult mai înţelepţi”, potrivit lui Charlie Watts, dar nu intenţionează să se retragă din activitate.

”Din fericire… nu ne vom retrage niciodată. Vor trebui să ne bage cu lopata în mormânt. Simţim că evoluăm în continuare şi cred că fiecare artist trebuie să simtă astfel. După fiecare concert pe care îl faci, trebuie să îţi spui că următorul va fi mai bun”, a spus Keith Richards. 

Expoziţia ”Exhibitionism” este găzduită la Galeria Saatchi din Londra din 5 aprilie până pe 4 septembrie şi va fi apoi itinerată în 11 oraşe din lumea întreagă, în următorii patru ani.

Foto: The Rolling Stones/Facebook