Confidenţialitate


UNITER organizează o nouă campanie în sprijinul artiştilor


UNITER organizează o nouă campanie în sprijinul artiştilor

Uniunea Teatrală din România desfăşoară, în luna martie, cea de-a 17-a ediţie a campaniei naţionale “Artiştii pentru artişti”, realizată în parteneriat cu instituţii de teatru din Bucureşti şi din ţară.

”Campania vine în sprijinul oamenilor de teatru care au nevoie de ajutor, prin spectacole oferite în numele cauzei artiştilor noştri pentru care scena rămâne o frumoasă amintire”, potrivit unui comunicat al UNITER.

În campanie s-au înscris 18 teatre din Bucureşti şi 31 din ţară, acestea programând pe parcursul lunii martie spectacole de teatru, şi nu numai, ale căror încasări vor alimenta Fondul de Solidaritate Teatrală, special constituit pentru sprijinirea artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă.

La Bucureşti, seria acestor spectacole va fi deschisă pe 1 martie cu “Scufiţa roşie”, adaptare de Felix Alexa după Charles Perrault, la Teatrul de Animaţie Ţăndărică. În program au intrat şi TNB, Teatrul Odeon, Teatrul Mic, Bulandra, Nottara, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Comedie, Teatrul Masca, Metropolis, Excelsior, UNTEATRU, Teatrul ACT, Creart-Teatrelli, Teatrul Arte dell’Anima, Teatrul “Ion Creangă”, Teatrul de revistă “Constantin Tănase”, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

În ţară, seria reprezentaţiilor va începe pe 4 martie cu spectacolele “Dragă doamnă profesoară” de Ludmila Razumovskaia, regia Andrei Măjeri, Teatrul Municipal Baia Mare; “Floare de mină” de Szekely Csaba, regia Hunyadi Istvan, Teatrul Szigligeti Szinhaz Oradea; şi “Elefănţelul curios”, scenariul Nina Cassian, după Rudyard Kipling, regia Gavril Cadariu, Teatrul pentru Copii şi Tineret “Ariel”, Târgu-Mureş – secţia română.

În campanie s-au mai înscris teatre din Miercurea-Ciuc, Suceava, Brăila, Galaţi, Timişoara, Botoşani, Cluj-Napoca, Sfântu-Gheorghe, Piatra-Neamţ, Craiova, Arad, Giurgiu, Iaşi, Sibiu, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Satu Mare, Târgovişte, Târgu-Jiu.

Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală.


Ultimele stiri
Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează