Confidenţialitate


UNICEF cere redeschiderea școlilor pentru a nu se limita accesul copiilor la educație


UNICEF cere redeschiderea școlilor pentru a nu se limita accesul copiilor la educație

UNICEF le cere autorităților din întreaga lumea să redeschidă școlile cât mai curând posibil pentru a nu îngrădi accesul copiilor la educație.

La nivel mondial, în 17 țări sunt școlile închise, iar în alte aproape 40 de state, unitățile de învățământ sunt deschise doar parțial.

Potrivit unui raport al UNICEF, printre școlile închise din cauza pandemiei, se află cele din Filipine, Bangladesh, Venezuela, Arabia Saudită, Panama și Kuweit. Elevii din aceste 6 țări reprezintă mai mult de jumătate din cei peste 130 de milioane de elevi din întreaga lume care au ratat mai mult de trei sferturi din procesul de educație.

În Filipine, de exemplu, unii copii au fost nevoiți să urce pe acoperișuri pentru a avea semnal de internet și a putea participa astfel la orele online, scrie Reuters.

UNICEF pledează pentru ca profesorii să aibă prioritate la vaccinurile anti-COVID, după lucrătorii din domeniul sănătății și cei mai expuși riscului, pentru a reduce transmiterea comunitară a virusului.

Pentru a atrage atenția în privința celor 18 luni de învățare pierdută după 18 luni de pandemie, UNICEF și partenerii săi își vor închide, astăzi, canalele digitale timp de 18 ore. „Canalele noastre sunt tăcute, dar mesajul este puternic: fiecare comunitate, de pretutindeni, trebuie să redeschidă școlile cât mai curând posibil”, transmite UNICEF.


Ultimele stiri
Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…