Confidenţialitate

Unde pot cere ajutor vârstnicii în timpul carantinei

Începând de miercuri, persoanele în vârstă de peste 65 de ani trebuie să rămână în interiorul locuinţelor, ca măsură de protectie față de  răspândirea coronavirusului.

Persoanele vulnerabile au insa nevoie de mincare, medicamente si produse de igiena.

De regula, batranilor in varsta de peste 65 de ani care nu mai au pe nimeni li se cumpara alimentele, produsele de igiena  si medicamentele necesare – pe banii lor –  de catre asistentii sociali sau voluntarii care lucreaza in parteneriat cu serviciile sociale ale primariilor.

Pentru asta, mai multe directii de asistenta sociala din tara pun la dispozitie numere de telefon apelabile non stop sau linii telverde la care persoanele vulnerabile sau cei care au cunostinta de asemenea cazuri sa ceara ajutor. Virstnicii, persoanele cu dizabilitati iar in unele cazuri si familiile monopoarentale, sunt luati astfel in evidenta iar ulterior se stabilesc modalitatile de sprijin. Pentru ca beneficiarii sa nu fie escrocati de falși asistenți sociali, reprezentantii serviciilor sociale precizeaza ca nu fac  vizite la domiciliu neanunțate.

# Vîrstnicii, familiile monoparentale, bolnavii cronic și persoanele cu dizabilități din București sunt îndemnați să sune la numărul 0800.821.218 și să spună de ce anume au nevoie în această perioadă de carantină. Direcția Generală de Asistență Socială București îi va ajuta cu îngrijiri medicale la domiciliu, cumpărături sau mese calde.

# Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 a pus la dispoziție  două  numere de telefon, 0751.055.838 și 0729.038.128, la care persoanele aflate în izolare la domiciliu, vârstnicii, persoanele singure și cele  greu deplasabile pot cere ajutor.

# Seniorii din Sectorul 4 care au nevoie de sprijin pot suna la  021.9441 – numărul unic de urgență la nivelul sectorului 4, disponibil 24 de ore din 24. Echipe de voluntari din rândul angajaților autorității locale le vor face acestora cumpărăturile – medicamente, alimente etc, pentru a-i proteja de aglomerația din magazine și din mijloacele de transport în comun.

# Primăria Sectorului 6 a alocat numărul de telefon 021.9970, destinat exclusiv celor trecuți de vârsta de 65 de ani şi care sunt lipsiți de sprijin din partea familiei sau a cercului de prieteni. Bătrînii domiciliați în Sectorul 6 pot suna la acest număr de luni până duminică, între orele 08.00 – 20.00, pentru a cere, contra cost, procurarea de alimente și medicamente de strictă necesitate.

# Reprezentanții Primăriei Alba Iulia și ai partenerilor voluntari vor livra, fiecăruia dintre vîrstnicii care vor solicita acest lucru pachete cu alimente de bază sau medicamente, pentru a putea trece cu bine peste perioada de izolare. Persoanele care au nevoie de sprijin trebuie să sune la telefoanele de urgență 0730 712 722, 0799 40 20 30, 0258 819 462 (interior 9) sau să trimită mail la adresa informare.apulum.ro,  de luni până vineri între orele 09.00 -13.00, pentru ca ajutorul sa ajunga la ei în aceeași zi.

# La Arad funcționează Rețeaua Solidarității. Sunt 4 numere de telefon : 0257-983 și 0733.889.812 pentru județ, 0787.806.562 pentru municipiu și 0749.251.535, pus direct la dispoziție de Consiliul Județean Arad. Sunt centralizate nevoile celor izolați la domiciliu sau ale vârstnicilor aflați în imposibilitatea de a-și procura strictul necesar. Împreună cu reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale, asistenții sociali le pregătesc acestora pachete cu alimente și articole de curățenie. În primele 12 ore de funcționare ale acestei rețele, au fost primite  164 de apeluri telefonice.

# Numărul de telefon pentru Bistrița, unde pot apela persoanele vârstnice care au nevoie de ajutor este 0263/211940 – Direcția Servicii Sociale a Primăriei. Iar Asociația Peniel a anunțat că face cumpărături pentru vârstnici și ofera consiliere telefonică la numărul 0749.388.588.

# Primăria Brașov pune la dispoziția persoanelor vârstnice vulnerabile numărul 0800 420 123 iar modalitatea în care acestea vor fi ajutate va fi stabilită de comun acord cu cei care îl vor apela.  Direcția de Asistență Socială Brașov nu efectuează vizite la domiciliu decât în urma solicitării prealabile a potențialilor beneficiari sau a aparținătorilor acestora – asta pentru a evita ca vîrstnicii să devină victimele unor escroci care pretind că vor să îi ajute.

# Persoanele izolate și cele singure, în vârsta de peste 65 ani, din Blaj, au la dispoziție două numere de telefon la care pot să semnaleze situația în care se află. Pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu numărul de telefon la care pot apela este 0748-889.800, iar pentru cele în vârstă de peste 65 ani, fără aparținători, numărul de telefon pus la dispoziție este 0756-089.215.

#  Vîrstnicii din  Cluj-Napoca, fără susţinători sau altă formă de ajutor, pot apela numărul de telefon 0372/280499, disponibil de luni până vineri, între orele 08.00-20.00, iar sâmbăta și duminica, între orele 09.00-15.00.

# Primăria Constanța vine în ajutorul persoanelor vulnerabile, fără aparținători. Echipele Direcției Generale de Asistență Sociale sunt disponibile NONSTOP la numărul de telefon 0737.55.22.70, pentru a face cumpărăturile de strictă necesitate bătrânilor fără niciun ajutor.
Acest număr de telefon poate fi apelat NONSTOP și este valabil doar pentru persoanele vulnerabile care nu au aparținători.  Echipele care fac cumpărăturile au legitimație de serviciu și poartă echipament de protecție cu mănuși și mască. Marfa se achită în baza bonului fiscal.
# La Craiova, pe perioada stării de urgență,  persoanele în vîrsta de peste 65 ani, mai ales cele fără aparținători, au la dispoziție un număr de telefon dedicat la care pot solicita ajutor în caz de nevoie – 0351.171.892. Apelurile se pot efectua între orele 8:00 și 22:00.  În timpul nopții dar și în restul zilelor rămîne in continuare valabil Telefonul Cetățeanului, 0251.984.

# Direcţia de Asistenţă Socială Deva este cea care se ocupă de luarea în evidență a persoanelor în vîrstă de peste 65 de ani care au nevoie de ajutor.  Cei care se încadrează în această categorie pot suna la numărul de telefon: 0254.218.030 sau pot folosi adresa de e-mail: dasdeva@primariadeva.ro. Ei trebuie să-și dea numele şi prenumele, adresa de domiciliu, vârsta și numărul de telefon.

# În Dîmbovița,  vîrstnicii care au nevoie de ajutor pot suna la primăria de care aparțin sau la Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, 0245210472.

# La Galați, cei care au nevoie de ajutor au la dispozitie un numar de telefon non stop pus la dispozitie de Prefectură : 0755116633. Toate problemele semnalate, inclusiv de sprijin pentru bătrâni, sunt direcționate către Primărie, DSP, Poliție, Jandarmerie, etc.
Săptămînal, Primăria îi aprovizionează pe cei aproximativ 400 vârstnici fără aparținători cu alimente și produse de igienă.

La Iaşi se oferă servicii de aprovizionare cu alimente și produse de igienă persoanelor vârstnice autoizolate la domiciliu, lipsite de sprijinul familiei sau al unui aparţinător.
O echipă de angajaţi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială se va deplasa la domiciliul acestora, pentru a primi lista cumpărăturilor şi banii, iar în aceeaşi zi produsele le vor fi aduse vîrstnicilor.
Persoanele vulnerabile pot suna la numărul de telefon 0770.448.993. Cheltuielile pentru alimente vor fi suportate de persoanele care solicită ajutor. Pentru cei care au nevoie şi de donaţii în medicamente sau alte produse, Direcţia de Asistenţă Socială va contacta fundaţii, asociaţii şi companii disponibile să doneze.

# Direcția de Asistență Socială Hunedoara le cumpără alimente și alte bunuri de strictă necesitate persoanelor vârstnice cu multiple afecțiuni, celor cu dizabilități și  familiilor monoparentale. Cheltuielile vor fi suportate de către persoanele care solicită sprijin și care pentru asta  trebuie să sune la numărul de telefon 0771-074262.
Apelurile date până la ora 13 vor fi onorate în cursul aceleiasi zile, iar cele efectuate după ora 13 vor fi onorate în următoarea zi lucrătoare.

# Pentru a îi lua în evidență pe cei cu vârsta de peste 65 de ani, fără aparținători sau alte forme de sprijin social, care nu au posibilitatea să se aprovizioneze sau se află în alte situații dificile, Direcția de Asistență Socială Sibiu pune la dispoziția acestora un TelVerde (cu apelare gratuită): 0800 811 822, liniile fiind deschise zilnic, între orele 6.00 – 21.00. De asemenea, persoanele în cauză pot apela numerele de telefon ale Direcției de Asistență Socială 0369/446441; 0269/208932; 0269/208927; 0269/208929, de luni până joi între orele 8-15:30, iar vinerea între orele 8-13.

# Direcţia de Asistenţă Socială Râmnicu Vâlcea lucrează la identificarea şi monitorizarea persoanelor în vârstă de peste 65 ani, singure, izolate social, fără rude sau altă formă de ajutor (vecini, prieteni). În acest sens, primăria a cerut ajutorul administratorilor de bloc și al preşedinţilor de asociaţii de proprietari din oraș. Aceștia sunt rugați să anunțe Direcția dacă știu asemenea cazuri sau persoane cu multiple afecţiuni medicale cronice,  prin telefon, la adresa de mail dps_rmvl@yahoo.com, sau la TelVerde 0800 809 809 (gratuit).

În Neamț deocamdată nu există un call center comun. Fiecare direcție de asistență socială din fiecare primărie răspunde cazurilor sociale și bătrânilor singuri  pe care îi și au în evidență. Primăria Piatra Neamț, prin Direcția de Asistență Socială ajută persoanele vârstnice să-și procure alimentele, medicamentele și alte produse necesare, în această perioadă în care nu trebuie să iasă din case.
Persoanele vârstnice sau cu dizabilități care au nevoie de ajutor în această perioadă pot apela Direcția de Asistență Socială a Primăriei Piatra Neamț la numerele de telefon: 0748146781, 0748146754, 0233.622968
# Primăria orașului Sfântu Gheorghe a lansat, alături de mai multe organizaţii civice, un program de sprijinire a persoanelor în vârstă. Acestora li se livrează de pachete care conțin produse alimentare de bază și produse de igienă. Administrația locală se angajează, de asemenea, să le aducă şi medicamentele pe bază de rețetă persoanelor cu vârste peste 70 de ani. ”Sunați la 0783 017 987 (de luni până vineri între orele 9-15) și vă vom aduce acasă mâncarea și produsele de igienă de care aveți nevoie!”, este apelul autorităților locale din Sfântu Gheorghe.

# Direcţia de Asistenţă Socială Oradea a luat legătura până acum cu peste o mie de persoane cu vârsta de peste 65 de ani, dintre care peste 50 sunt fără susţinători sau altă formă de ajutor şi care au solicitat să li se cumpere produse alimentare sau medicamente. Primăria Municipiului Oradea a pus la dispoziţia comunităţii locale un Tel Verde: 0800/410430, special pentru persoanele vârstnice (peste 65 de ani), asistenţii sociali urmând să ia toate măsurile care se impun pentru fiecare caz în parte.
Toate informaţiile necesare pot fi luate de pe site-ul www.daso-oradea.ro, care este actualizat periodic sau la telefonul instituţiei 0259/441677.

# Persoanele în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, pot solicita sprijinul Primăriei Târgu Jiu pentru achiziționarea produselor de bază. In acest sens, ei pot apela numărul de telefon 0253.238.054 lunea si miercurea  intre orele 8 si 16, martea si joia intre 8 si 17 iar vinerea intre 9 si 14.  Vor suporta integral costul achizițiilor și vor completa o declarație pe propria răspundere, conform căreia sunt în drept să beneficieze de acest serviciu.

# Un grup de voluntari a creat Cumpărături la ușa ta, inițiativă care livrează la domiciliu persoanelor în vârstă sau nedeplasabile pachete de alimente de strictă necesitate. Voluntarii pot fi  găsiți la numărul de telefon 0727.030.303, între orele 8 și 21. Ei primesc manusi si masti si aduc pachetele gratuit, deocamdata doar în București și județul Ilfov. Beneficiarii platesc doar costul cumpărăturilor inscris pe bonul de casă.

# Mega Image deschide o linie telefonică destinată persoanelor cu vârste de peste 65 de ani şi celor cu dizabilităţi, care au nevoie de aprovizionare. Acestea pot apela numărul de telefon 0800.410.900 iar operatorii vor redirecţiona solicitările lor de cumpărături către organizaţii care asigură livrări gratuite cu ajutorul voluntarilor de la  Direcţia Generală de Asistenţă Socială Bucureşti, Asociaţia Studenţilor la Construcţie din Bucureşti, Geeks for Democracy, Iniţiativa civică a Angelei Buzuloiu, Asociaţia Beard Brothers, Federaţia Tinerilor din Bacău, Centrul de Urgenţe Speciale (în colaborare cu Asociaţia CIVITA) si  Bine Boutique. Pot beneficia de aceste livrari gratuite  batrinii  din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Bacău, Iaşi, Buzău, Botoşani, Slatina, Târgovişte, Constanţa, Caracal si Piteşti. Ei vor achita doar costul bunurilor comandate, conform bonului fiscal.