Confidenţialitate


Unde acceptă Poșta Română plăţi cu cardul bancar


Unde acceptă Poșta Română plăţi cu cardul bancar

50 de subunităţi poştale din România oferă clienţilor posibilitatea să efectueze plăţi cu cardul bancar. Alte 950 de oficii Poșta Română vor oferi această facilitate, până la finalul anului.

”Astăzi, când această importantă etapă de redresarea a celui mai mare operator de servicii poştale din ţară este în linie dreaptă, putem să ne canalizăm toată atenţia pe dezvoltarea şi modernizarea Poştei, pentru a veni în sprijinul tuturor românilor care beneficiază de serviciile acestei companii strategice pentru ţara noastră”, a declarat Petru Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Potrivit oficialului, terminale POS vor fi instalate în subunităţile din Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Timişoara, Cluj- Napoca, Craiova, Braşov, Constanţa, Oradea, Târgu Mureş, dar și în alte județe din țară.

După app în 2016, plata cu cardul în 2018

Pașii pe care îi face Poșta Română pentru digitalizare sunt mici și se fac pe parcursul anilor, mult mai lent decât ar fi de așteptat.

Poşta Română a lansat în 2016 o aplicaţie mobilă pentru platformele Android şi iOS, care oferă acces rapid şi direct la cele mai importante servicii online ale operatorului naţional de servicii poştale. Serviciul este gratuit şi poate fi descărcat direct din magazinele virtuale ale dispozitivelor mobile.

Cu ajutorul aplicaţiei “Poşta Română Mobil”, clienţii pot verifica cu uşurinţă statusul trimiterilor poştale înregistrate cu Track&Trace, pot afla orice cod poştal, pot căuta un oficiu poştal după mai multe criterii (din localitate, din apropiere, după denumire, oficii PostCollect, etc). De asemenea, utilizatorii  aplicaţiei mobile pot calcula tarifele pentru serviciile poştale, pot trimite bani cu E-mandat (plata online) sau îşi pot face abonamente de presă.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu