Confidenţialitate


Uncraina: Protestele continua


În Ucraina, protestele se extind, după ce autorităţile de la Kiev au refuzat să semneze acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Mii de persoane au ieșit în stradă la Kiev, în faţa sediului parlamentului ucrainean.

Preşedintele parlamentului a anunţat că va introduce pe ordinea de zi de astăzi problema unui vot de încredere în Guvern, aşa cum solicită opoziţia.

Iar Rusia promite că va răsplăti Ucraina cu gaze naturale mai ieftine, dacă se alătură grupului economic condus de Moscova, potrivit primvicepremierului Igor Şuvalov.

După acțiunea de duminică, manifestaţie considerată fără precedent de la ‘revoluţia portocalie’ din 2004 – peste 1.000 de persoane au petrecut noaptea în Piaţa Independenţei.

Acum, unii dintre cei prezenți în fața Parlamentului se îndreaptă spre Guvern. Mulți protestatari poartă veste roșii, culoarea partidului de opoziție.

Între timp, după o întrevedere cu ambasadorii Uniunii Europene, şeful guvernului de la Kiev a declarat că acţiunile de stradă ale opoziţiei se asemănă cu o ‘lovitură de stat’, care pune la încercare calmul autorităţilor.

Bruxelles-ul a anunţat că rămâne dispus să semneze acordul de asociere cu Ucraina pe care preşedintele Victor Ianukovici a decis în mod surprinzător să nu-l mai semneze, sub presiunea Moscovei.

Duminică, aproximativ 100 de mii de demonstranți s-au adunat la Kiev si câteva zeci de mii în alte orase. Sute de oameni au fost răniți, printre care și 50 de jurnaliști și peste 100 de polițiști.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează