Confidenţialitate


Una dintre victimele incendiului de la Colectiv a ajuns cu bine în Țara Galilor


Una dintre victimele incendiului de la Colectiv a ajuns cu bine în Țara Galilor

Una dintre persoanele rănite în tragicul incendiu din clubul Colectiv din București primește îngrijiri la Spitalul Morriston din Swansea, un oraş de coastă din Ţara Galilor. Este vorba despre un bărbat care se află în stare stabilă la Centrul galez pentru arşi şi chirurgie plastică, a anunţat Consiliul de Sănătate Abertawe Bro Morgannwg. Rănitul a fost transportat la Swansea cu un vehicul al serviciului galez de ambulanţă
Zece răniţi au fost evacuaţi duminică seara cu un avion NATO către Marea Britanie şi Norvegia.

 

Unii dintre răniţi au sosit la finalul săptămânii trecute la RAF Brize Norton, în Oxfordshire, şi au fost transferaţi la spitale în întreaga Mare Britanie, arată presa din regat.
Incendiul a avut loc pe 30 octombrie și a fost declanșat de artificiile care au aprins buretele izofonic de pe pereți. Până acum 47 de persoane și-au pierdut viața în urma tragediei.


Ultimele stiri
Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa

Primarul Capitalei cere măsuri urgente împotriva graffiti-ului: Afectează țesutul urban și dă senzația de degradare. Ce spune ministrul…

Cum va contribui România la eforturile coaliției internaționale pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării: „Am căpătat ceva experiență…

Guvernul Greciei va acorda subvenții pentru combustibili. O parte din bani provin dintr-o taxă specială aplicată jocurilor online…

Acordul UE-Mercosur se va aplica provizoriu de la 1 mai | AUDIO

Lucrări la Planșeul Unirii: Traficul rutier în zona Hanul lui Manuc va fi redeschis de la 1 mai.…