Confidenţialitate


Una dintre doctorițele de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, arestată preventiv, decidea că unii pacienți sunt „de lăsat”. Referatul procurorilor arată cum acționau cele 2 cadre medicale | AUDIO


Una dintre doctorițele de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, arestată preventiv, decidea că unii pacienți sunt „de lăsat”. Referatul procurorilor arată cum acționau cele 2 cadre medicale | AUDIO

Cele două doctorițe de la spitalul „Sfântul Pantelimon” – acuzate că au provocat moartea unui bărbat de 54 de ani după ce i-au redus doza unui medicament  – au fost arestate preventiv.

În referatul procurorilor, se menționează că una dintre ele le spune asistentelor medicale că anumiți pacienți sunt…„de lăsat’’, adică pot să moară și insista ca în foile de observație să nu fie menționată modificarea dozei de noradrenalină, substanța care le ținea pacienților tensiunea arterială în limite normale.

Un martor a povestit că la un moment dat, unui pacient i-a fost administrat ser fiziologic, în loc de noradrenallină și a intrat imediat în stop cardiorespirator.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Referatul  pe care procurorii l-au prezentat instanței conține, pe lângă declarații ale martorilor, și înregistrări audio și transcrieri ale unor interceptări telefonice, iar una dintre doctorițe  – care apare cu inițialele M.M – ajunsese să fie numită în spital „Doamna cu coasa’’, deoarece îi mureau cei mai mulți pacienți, scrie Hotnews.

Una dintre asistente le-a spus procurorilor că această doctoriță de la secția ATI a spitalului Sfântul Pantelimon a început să modifice doza de noradrenalină – de la 15-20 de ml pe oră la doar 1 mililitru pe oră începând din octombrie-noiembrie anul trecut. Proceda așa în general în cazul pacienților care erau de mai multe zile la ATI sau despre care aprecia că nu mai au șanse de supraviețuire.

Potrivit declarației asistentei, pacienții în stare gravă care urmau să moară erau mutați în saloanele 3, 6 sau 7. O asistentă a observat la un moment dat că doctorița a modificat doza de noradrenalină pe injectomat la un ml pe oră și a plecat din salon fără să o informeze pe asistentă. Aceasta a sesizat modificarea și a trecut-o în foaia de observație, însă doctorița i-a cerut să treacă în continuare în fișă rata maximă de administrare, de 20 de mililitri pe oră.

De altfel, procurorii susțin că datele din memoria injectomatului sunt diferite de cele din foile de observație, singurele verificate de Colegiul Medicilor și de cei care au făcut ancheta internă din spital.

În documentul consultat de jurnaliștii Hotnews, o asistentă menționează că doctorița i-a spus că pacientul este „de lăsat’’, după ce a micșorat iar doza de noradrenalină. Asistentele măreau însă doza, iar pacienții erau menținuți în viață.

La un moment dat, una dintre doctorițe a înlocuit noradrenalina cu serul fiziologic, iar pacientul a intrat imediat în stop cardiorespirator, povestește o asistentă. Aceasta l-a resuscitat pe bolnav, dar a fost certată de doctoriță care i-a amintit că pacientul era… „de lăsat”.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Dosarul morților suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”: Cei doi medici au fost arestați pentru 30 de zile


Ultimele stiri
Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…