Confidenţialitate


Una din rocile selenare din România a dispărut


Una din rocile selenare din România a dispărut

Un fost agent special al NASA, supranumit “Moon Rock Hunter” (“Vânătorul de roci lunare”), caută zecile de fragmente de roci de pe Lună care au dispărut după ce au fost aduse pe Terra de astronauţii care au participat la misiunile din programul Apollo.

După “pasul uriaş” făcut de Neil Armstrong pe Lună în urmă cu 50 de ani, preşedintele Richard Nixon a donat fiecărei ţări de pe Glob şi fiecăruia dintre cele 50 de state americane catre un mic fragment de rocă lunară.

Acestea au dimensiuni între un bob de orez şi o bilă de rulment.

Două dintre aceste fragmente au ajuns şi în România.

Una se află la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti. Cealaltă, se pare că a fost vândută de moştenitorii cuplului Ceauşescu.

Din cele 270 de fragmente oferite de americani celorlalte ţări ale lumii, câteva zeci au fost furate, vândute cu milioane de dolari unor colecţionari privaţi sau, pur şi simplu, pierdute sau distruse.

Un fost agent special al NASA, supranumit Vânătorul de roci lunare, şi-a propus să le găsească şi să le răscumpere. A descoperit una, iar studenţii care participă la cursurile sale au localizat alte 78.

Roca lunară oferită Irlandei a fost expusă la Observatorul din Dublin, distrus în 1977 de un incendiu. Molozul, inclusiv preţiosul eşantion lunar, au sfârşit într-o groapă de gunoi .
Rocile lunare donate colonelului Muammar Gaddafi, pe atunci conducătorul Libiei, au dispărut.

La fel, cadoul similar oferit Maltei, adus pe Terra de misiunea Apollo 17, a fost furat dintr-un muzeu în mai 2004. Roca nu a mai fost recuperată.


Ultimele stiri
Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă rămân închise până cel puțin la mijlocul lunii octombrie. România va…

Sunt parlamentari din PSD care au semnat pentru suspendarea lui Nicușor Dan, spune purtătorul de cuvânt al AUR…

Premiul Nobel pentru Fizică 2026, acordat cercetătorului Francis Halzen „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCub”

Spania: Violențe la Barcelona, în timpul protestelor pentru dreptul la locuință. Aproximativ 30 de polițiști au fost răniți,…

OMS: Doi din trei tineri europeni, victime ale abuzurilor sau ale unor experiențe similare în copilărie. Urmările se…

Două nave de marfă, lovite de drone în Marea Neagră, în apele Bulgariei. Una s-a scufundat, iar cealaltă…

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi: Trebuie să ne pregătim pentru o iarnă cu preţuri foarte…

Rusia: Suspiciune de ciumă în Siberia, după moartea unei angajate a Institutului de Cercetare Anti-Pestă. Zeci de persoane…

Stare de urgență în statul New York ca urmare a izbucnirii unui focar de rujeolă | AUDIO

Preotul și stareța de la Mănăstirea Sfintei Cruci, care l-au numit pe Georgescu „președinte ales”, sancționați de Episcopia…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează