Confidenţialitate


Un turist din București s-a înecat în stațiunea Neptun | AUDIO


Un turist din București s-a înecat în stațiunea Neptun | AUDIO

Tragedie în stațiunea Neptun. Un turist din București, de 36 de ani, care făcea kitesurfing, și-a pierdut viața în valurile mării, după ce a pierdut controlul kite-ului.

Persoană scoasă din mare, inconștientă, pe plaja La Steaguri din stațiunea Neptun – a fost alerta la 112, puțin după ora 17,00. În scurt timp la fața locului au ajuns echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.

Victima era în stop cardiorespirator și, imediat, au inceput manevrele de resuscitare. Polițiștii și jandarmii au securizat zona. Bărbatul făcea parte dintr-un grup de tineri kiteri, care se dădeau cu zmeul, profitând de vântul prielnic.

Sezonul de îmbăiere pe litoral începe abia la 1 iunie, iar pe plajele de pe litoral, salvamarii nu au început încă activitatea. La Olimp Neptun, insă, după 1 mai, există întotdeauna câte un echipaj de intervenție. Acesti salvamari le-ar fi atras atenția tinerilor că, din cauza curenților puternici, ieșirea pe mare este periculoasă, dar nu au fost ascultați.

La un moment dat, unul dintre cei patru kiteri s-ar fi panicat și a căzut în apă, dându-se peste cap. A fost scos de prietenii săi și adus la mal. După aproape o oră, medicii au declarat decesul. Anul trecut, în sezonul estival, 35 de turiști, dintre care șapte copii, au murit înecați în mare.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ghiulfer Predescu

Foto: Amator


Ultimele stiri
Unitatea pentru arşi grav de la Târgu Mureş ar putea fi dată în folosință în toamna acestui an.…

Criza combustibilului în Cuba. Autoritățile au tăiat kerosenul pentru companiile aeriene, în contextul în care SUA blochează aprovizionarea…

Ministrul Sănătății: Am greșit în ce privește concediul medical, pentru că nu am ținut cont de anumite particularități.…

Portugalia: Socialistul Antonio José Seguro câștigă alegerile prezidențiale în fața contracandidatului de extremă dreapta. Mesajul transmis portughezilor |…

Rusia: Voiau să scoată din țară o bucată de meteorit prezentată drept …ornament de grădină

Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor