Confidenţialitate


Un suspect arestat după atacul de la Memorialul Holocaustului din Berlin


Un suspect arestat după atacul de la Memorialul Holocaustului din Berlin

Un suspect a fost arestat în legătură cu ancheta privind atacul comis vineri seara în incinta Memorialului Holocaustului din Berlin împotriva unui bărbat care a fost grav rănit, a anunţat poliţia locală, relatează AFP.

“Tocmai am arestat un suspect”, a declarat presei un purtător de cuvânt al poliţiei, Florian Nath. “În prezent investigăm pentru a stabili cine este şi dacă el a comis atacul”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Un bărbat a fost agresat vineri seara şi grav rănit de un atacator în incinta Memorialului Holocaustului din Berlin, care comemorează genocidul evreilor de către nazişti, a declarat poliţia locală citată de AFP şi dpa, notează Agerpres.

“O persoană necunoscută l-a atacat pe bărbat” în jurul orei locale 18.00, a adăugat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Inaugurat în 2005 chiar în centrul capitalei, lângă Poarta Brandenburg şi Ambasada Statelor Unite, Memorialul comemorează, cu peste 2.000 de stele din beton, memoria milioanelor de evrei exterminaţi de către cel de-al Treilea Reich.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează