Confidenţialitate


Un român s-a dezbrăcat în timpul unui furt într-o farmacie în Elveţia, pentru a o speria pe farmacistă


Un român s-a dezbrăcat în timpul unui furt într-o farmacie în Elveţia, pentru a o speria pe farmacistă

Un român în vârstă de 29 de ani şi-a dat pantalonii jos, încercând astfel să o sperie pe farmacista pe a cărei farmacie a spart-o, la Coppet, o localitate elveţiană în cantonul Vaud, districtul Nyon, pe malul Lacului Leman, relatează site-ul 20min.ch.

Potrivit ediţiei de joi a cotidianului La Côte, în timp ce complicele tânărului, tot român, în vârstă de 50 de ani distrăgea atenţia personalului, acesta a intrat în partea din spate a farmaciei pentru a fura.

Surprins de o angajată, bărbatul a făcut acest gest cu scopul de a o speria. Astfel, cei doi au reuşit să fugă.

Ei nu se aflau însă la prima tentativă, aşa cum a reieşit miercuri, la Tribunalul Corecţional Nyon, în cursul audierii.

Cei doi au dat în total 11 ”lovituri”, în perioada decembrie 2016-ianuarie 2017. Au plecat cu mâna goală la primele două tentative, însă au reuşit în maii multe magazine şi staţii de alimentare cu carburant în cantoanele Vaud, Fribourg şi Neuchâtel.

Ei au fost surprinşi de camere de supraveghere.

Amândoi au fost condamnaţi la pedepse dure cu închisoarea, cu executarea pedepsei. Cel mai tânăr a fost condamnat la 16 luni de închisoare, iar cel mai în vârstă la 14 luni de închisoare, dintre care şapte cu suspendare.

De asemenea, ei au primit interdicţia de a intra pe teritoriul Elveţiei timp de şapte ani.

”E ultima oară când vă vedem aici, domnilor, este clar?”, le-a spus preşedinta Tribunalului, la finalul şedinţei, citată de cotidianul din Vaud.


Ultimele stiri
Cristian Păun, despre bugetul de stat pentru 2026: Este mai realist și mai prudent decât bugetele pe care le-au făcut…

O nouă dronă, detectată de sistemele MApN în nordul județului Tulcea | Aeronave F-16, ridicate în aer

Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la Consiliul European și Summitul Euro | Întrevedere cu secretarul General…

Garda Națională de Mediu anunță controale în toată țara. Aproape 90% din deșeurile colectate nu sunt reciclate | AUDIO

Tulcea: Mesaj Ro-Alert, transmis populației din nordul județului cu privire la atacurile rusești din apropiere, asupra Ucrainei

A fost inaugurat noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, funcționabil în aceeași curte cu Baza…

Scandal-monstru între deputatul PSD Adrian Câciu și o colegă de la PNL: „Nu aveți drept la replică”. Liberalii…

Modificări în sistemul medical. Ministrul Sănătății: Vor fi trei categorii de gărzi și introducem o noutate | AUDIO

Ministrul Justiției, despre numirile șefilor la marile parchete: Candidații care nu au primit aviz favorabil de la CSM…

Piața Victoriei: economia României, sub șocul războiului din Iran. Invitat este profesorul de economie Cristian Păun