Confidenţialitate


Un român, decedat în atentatul de la Nisa. E vorba de bărbatul dispărut de 5 zile


Un român, decedat în atentatul de la Nisa. E vorba de bărbatul dispărut de 5 zile

Printre persoanele care au murit în atacul de la Nisa se numără și un român, anunță Ministerul de Externe, la cinci zile după atac.

E vorba de unul dintre membrii familiei date dispărute anterior: o femeie, un copil și un bărbat.  Acesta din urmă este cel care a decedat, potrivit MAE.

“Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret decesul unui cetăţean român în urma atacului de la Nisa, membru al familiei dată dispărută anterior. Autorităţile franceze au confirmat decesul”, a anunțat MAE.

Procedura de identificare a corpului neînsufleţit al victimei de cetăţenie română, efectuată de către autorităţile franceze, s-a finalizat în urmă cu puţin timp, cu sprijinul autorităţilor române, mai spune ministerul.

Copilul bărbatului de 34 de ani și soția sa se află printre răniți, ei fiind internați în două spitale din Nisa.

 

Sâmbătă, la două zile după atacul sângeros de la Nisa, de Ziua Franței, Ministerul de Externe anunța că o familie de români este dată dispărută.

Era vorba despre o femeie, un bărbat și un copil, iar dispariția lor a fost semnalată de rude. Ulterior, presa a publicat și o fotografie cu cei 3.

La scurt timp, diplomația de la București anunța că minorul a fost găsit internat într-un spital de pediatrie din Nisa și că starea lui este stabilă. De asemenea, mama copilului se află și ea într-un spital din Nisa, în stare mai gravă, dar cu evoluție pozitivă.

La cinci zile după atac, MAE anunță că a fost găsit și bărbatul, însă acesta este mort, decesul fiind confirmat de autoritățile franceze.

Reprezentantul Consulatului General al României la Marsilia, precum şi consulul onorific la Nisa, se află alături de familia românului decedat, acordând în continuare sprijinul necesar.

Alți doi români din Buzău, au fost răniți în atacul de la Nisa și au primit îngrijiri medicale în orașul francez.

Între timp, Ministerul de Externe și informațiile potrivit cărora ar mai exista un român dat dispărut.   Bărbatul se numește Barbu Ștefan Valentin și are 40 de ani.

Foto: SOS NICE/Facebook

 

 

 

 

 

 


Ultimele stiri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Premierul Ilie Bolojan a aprins lumina în cămara cu şmecherii. Dacă cineva se aşteaptă…

ANM: Informare meteo de intensificări ale vântului, răcire accentuată a vremii și ploi moderate cantitativ

Fotbal: Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB cu 5-0, în Superligă

Germania: Alegătorii din Berlin și din landul Pomerania Occidentală votează duminică parlamentele regionale | AUDIO

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU

Unul dintre adolescenții implicați în crima de la Cenei va fi internat într-un centru de detenție timp de…

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs

Un șarpe de peste 1,5 metri a intrat într-un restaurant din Mamaia Sat

Zilele Bucureştiului: Concerte, proiecţii de video mapping şi tururi ghidate, sâmbătă şi duminică

Crimă Cenei/ 15 ani detenţie pentru unul dintre adolescenţii acuzați de crimă şi daune de peste 1 milion…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează