Confidenţialitate


Un jurnalist din Austria a fost bătut de jandarmi la protestul din Piața Victoriei


Un jurnalist din Austria a fost bătut de jandarmi la protestul din Piața Victoriei

Clubul de presă din Austria cere o anchetă urgentă Ministrului de Interne, ca urmare a bătăii aplicate de jandarmi cameramanului televiziunii publice din Austria.

„În timpul revoltelor violente din cadrul protestelor antiguvernamentale din România, o echipă ORF din București a fost atacată vineri de poliție“, relatează postul TV de stat austriac, pe pagina sa online.

Echipajul de televiziune tocmai transmitea în direct, când jandarmii au atacat protestatarii violenți din apropiere.

După cum relatează corespondentul ORF la București, Ernst Gelegs, un cameraman a fost bătut de poliție cu bastoane.

Acesta ar fi scăpat de agresiuni doar în urma repetatelor sale strigăte de atenționare, că este cameraman.

„Și corespondentul ORF a fost, de asemenea, atacat. A fost împins la perete, de un polițist cu scut“, mai relatează publicația citată.

Vineri seara, „prima demonstrație la scară largă a românilor din diaspora împotriva guvernului condus de prim-ministrul Vasilica Viorică Dăncilă a fost umbrită de ciocniri cu poliția“. J

andarmii au făcut uz masiv, chiar de la începutul demonstrației, de gaze lacrimogene și de bastoane, după ce un grup de manifestanți a rupt bariera de protecție și a încercat să pătrundă în sediul guvernului.

OE24.at mai menționează numărul mare de persoane rănite sau afectate corporal, -printre care și reprezentanți ai forțelor de ordine-, în timpul manifestației de vineri, 10 august. Este evocat și episodul leșinului unei femei aflate în cărucior de handicapat, care a necesitat intervenția de urgență a SMURD-ului.

Pe măsură ce starea de spirit a devenit mai tensionată, la căderea serii și noaptea târziu, „poliția a folosit în mod repetat gaze lacrimogene și, pentru o scurtă durată, chiar și tunurile cu apă, punând în mișcare și trupe speciale de intervenție“. „Intervenția forțelor de ordine a fost, chiar și pentru Bucureștiul obișnuit cu proteste, ieșită din comun“, conchide OE24.at.


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa