Confidenţialitate


Un jucător a suferit o comoție în timpul meciului Sporting Liești – Metalul Buzău


Un jucător a suferit o comoție în timpul meciului Sporting Liești – Metalul Buzău

Au fost momente de panică, sâmbătă seara, la meciul de liga a 3—a dintre Sporting Liești – Metalul Buzău.

Portar al formației gazdă, Cosmin Vădeanu a căzut secerat la pământ, după ce a fost lovit în plină figură cu piciorul de un adversar.

În vârstă de 23 de ani, fotbalistul a suferit o comoție cerebrală, pierzându-și cunoștința, relatează Emanuela Turcu.

La fața locului a ajuns un elicopter SMURD, care l-a transportat pe sportiv la Galați.

Potrivit medicilor, acesta este în stare stabilă, având un traumatism facial sever.

Atât suporterii aflați pe stadion, cât și clubul Sporting Liești îl acuză pe arbitrul întâlnirii de lipsă de reacție. Potrivit celor aflați pe arenă, centralul a întârziat aterizarea elicopterului SMURD, fiindcă nu a oprit meciul.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează