Confidenţialitate


Un imobil al lui Victor Ponta, pus sub sechestru de procurorii DNA Ploiești


Procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru pe un imobil al fostului premier Victor Ponta în dosarul în care acesta este urmărit penal pentru spălare de bani și folosirea influenței pentru obținerea de foloase necuvenite.

E vorba de dosarul privind vizita lui Tony Blair în România, în 2012, în care mai este cercetat și Sebastian Ghiță.

 

Sechestrul a fost pus până la suma de 220.000 de euro. E vorba de banii pe care Sebastian Ghiță i-ar fi dat lui Victor Ponta, astfel încât acesta din urmă să-l pună pe listele PSD la alegerile parlamentare din 2012.

Cu aceștia bani ar fi fost plătită și vizita lui Tony Blair.

 

Surse judiciare citate de news.ro spun că sechestrul a fost instituit în 12 octombrie, imobilul deţinut de Victor Ponta fiind singurul bun pus sub sechestru până în prezent, în acest dosar.

În cea mai recentă declarație de avere, din luna iunie, Victor Ponta a scris că deţine, împreună cu soţia sa, europarlamentarul Daciana Sârbu, două apartamente în Bucureşti, unul de 95 de metri pătraţi, cumpărat în 2012, şi altul, de 176 metri pătraţi, obţinut printr-un contract de schimb în 2015.

Victor Ponta mai deține, împreună cu soţia sa, o casă de vacanţă la Cornu, în judeţul Prahova. Daciana Sârbu are şi ea o a doua casă de vacanţă în aceeaşi comună.

Victor Ponta este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile în acest dosar penal. Are însă voie să dea declarații publice despre dosar și să părăsească țara.

 


Ultimele stiri
Italia: Autoritățile se pregătesc pentru noi proteste. Numărul forțelor de orfine va fi suplimentat

Incendiu la „Cuibul Vulturului”, clădire folosită inclusiv de Hitler în anii ’40. Un suspect a fost arestat |…

Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează