Confidenţialitate


Un german și-a cerut prietena de soție pe Turnul Eiffel, în ziua în care acesta s-a redeschis


Un german și-a cerut prietena de soție pe Turnul Eiffel, în ziua în care acesta s-a redeschis

Un tânăr de 29 de ani din Germania, Eric Gopel, a dorit să profite la maximum de redeschiderea vineri pentru vizitatori a Turnului şi a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Katja Panke, în vârstă de 25 de ani, relatează Reuters.

Cu o vedere panoramică a Parisului în fundal, Gopel s-a aşezat în genunchi şi i-a pus un inel pe deget iubitei sale. Tânăra a acceptat imediat propunerea. “Sunt fericită”, a declarat ea pentru Reuters, cu lacrimi de bucurie.

Gopel şi Panke au fost printre primii vizitatori ai Turnului Eiffel care s-a redeschis vineri, după mai mult de 8 luni în care a fost închis din cauza pandemiei de COVID-19, cea mai lungă perioadă după cel de-al Doilea Război Mondial în care accesul vizitatorilor la acest monument emblematic al Parisului nu a fost permis.

Tânărul a declarat că iubita lui a dorit întotdeauna să viziteze Parisul pentru că este un oraş atât de frumos. “Acum este cu atât mai special”, a mai spus el.

Turnul Eiffel, cu o vechime de peste 130 de ani, primeşte de obicei anual circa 7 milioane de vizitatori.

Anul trecut a existat o scădere accentuată a numărului de turişti din cauza restricţiilor asociate coronavirusului şi a lipsei vizitatorilor internaţionali.

Monumentul, cunoscut şi sub numele de “dame de fer” în Franţa, a fost construit pentru Expoziţia Universală de la Paris şi finalizat în 1889, potrivit Agerpres.


Ultimele stiri
Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează