Confidenţialitate


Un deţinut a incendiat mai multe saltele la Penitenciarul Rahova


Un deţinut a incendiat mai multe saltele la Penitenciarul Rahova

Un deţinut a incendiat, sâmbătă, mai multe saltele la Penitenciarul Rahova.

Ulterior, acesta şi şase poliţişti au fost preluaţi de SMURD, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

“Un deţinut aflat în tranzit la Penitenciarul Bucureşti-Rahova a procedat la incendierea unor saltele din camera de deţinere în care se afla cazat. Conform procedurii, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Ca urmare a intervenţiei rapide a angajaţilor unităţii, incendiul a fost stins până la sosirea echipajului de pompieri. Deţinutul în cauză şi 6 poliţişti de penitenciare au fost preluaţi de echipajele SMURD sosite la faţa locului, în vederea efectuării de investigaţii medicale suplimentare. Din primele informaţii, toate persoanele implicate se află în afara oricărui pericol”, arată sursa citată.

Incidentul face obiectul unei verificări interne, deţinutul implicat urmând să fie cercetat disciplinar şi sancţionat conform prevederilor legale.

Tot sâmbătă, un incident similar a fost raportat la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Rahova.

“Trei deţinuţi aflaţi în custodia Penitenciarului-Spital Bucureşti Rahova au incendiat o saltea din salonul în care se aflau internaţi. Angajaţii unităţii au solicitat, de îndată, sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la sosirea echipajului de pompieri incendiul fiind deja lichidat”, a anunţat, anterior, ANP.

Patru poliţişti de penitenciare au fost transportaţi la o unitate spitalicească pentru investigaţii suplimentare. În vederea efectuării unor investigaţii medicale suplimentare şi a asigurării unei stări optime de sănătate, unul dintre cei trei deţinuţi implicaţi în incident a fost, de asemenea, transportat la o unitate spitalicească. Atât cei patru angajaţi, cât şi deţinutul, se află în afara oricărui pericol, a precizat ANP.

Potrivit Autorității, cele două incidente nu reprezintă “o revoltă a deţinuţilor”.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu