Confidenţialitate


Un costum cusut de croitorul formaţiei The Beatles pentru John Lennon, estimat la 65.000 de dolari, scos la licitaţie


Un costum cusut de croitorul formaţiei The Beatles pentru John Lennon, estimat la 65.000 de dolari, scos la licitaţie

Un costum realizat de croitorul formaţiei The Beatles, la începutul anilor 1960, pentru John Lennon, estimat la 65.000 de dolari, va fi scos la licitaţie luni, informează NME.

Licitaţia va cuprinde, pe lângă costumul negru din două piese, mai multe obiecte care au aparţinut membrilor formaţiei britanice The Beatles.

Realizat de croitorul Douglas Millings – care le-a fost prezentat beatleşilor de managerul Brian Epstein în 1962 – costumul este una dintre piesele făcute de el pentru membrii grupului până în 1966.

Pe buzunarul interior de la piept se află aplicată o etichetă D.A. Millings & Sons cu numele ”John” scris de mână, în timp ce pe interiorul fermoarului pantalonilor este scris de două ori acelaşi nume.

John Lennon a donat costumul muzeului Madame Tussauds, oferind permisiunea ca acesta să îl expună.

În aceeaşi licitaţie va fi scoasă la vânzare o carte poştală ce poartă semnăturile membrilor The Beatles, între care şi pe cea a toboşarului de rezervă Jimmie Nicol, dar şi bonuri de la Star Club semnate de George Harrison, Ringo Starr şi Pete Best.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează