Confidenţialitate


Un bărbat a murit în Dej după o explozie în propria casă: pompierii au găsit victima sub dărâmături, după ce locuința a fost distrusă


Un bărbat a murit în Dej după o explozie în propria casă: pompierii au găsit victima sub dărâmături, după ce locuința a fost distrusă

Tragedia a avut loc aseară… deflagrația a fost urmată de un incendiu, iar localnicii au declarat pentru presa locală că au auzit explozia de la zeci de kilometri.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Paul Olaru, ne-a declarat că urmează să fie stabilită și cauza exploziei:

“La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unei explozii la un imobil situat pe strada Mihai Viteazu din municipiul Dej. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, alături de echipajele de pompieri și cele medicale. Echipajele de intervenție din cadrul ISU Cluj au acționat pentru salvarea posibilelor victime și stingerea flăcărilor, incendiul fiind lichidat în totalitate.

Din nefericire, în urma evenimentului, a fost găsit decedat un bărbat de 53 de ani. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”

Sursă foto: dejeanul.ro

 


Ultimele stiri
Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…

Site-urile web ale Ministerului Afacerilor Externe au fost atacate de hackeri noaptea trecuta. Au fost vizate platformele de…

Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…