Confidenţialitate


Un avion MiG21 Lancer s-a prăbușit între localitățile Culmea și Nazarcea


Un avion MiG21 Lancer s-a prăbușit între localitățile Culmea și Nazarcea

Un avion militar românesc MiG 21 Lancer s-a prăbușit în județul Constanța în urmă cu puțin timp, în apropiere de baza militară din Mihail Kogălniceanu.

La bord era o singură persoană, pilotul, care efectua un zbor de instrucție.

Aparatul aparținea bazei aeriene de la Fetești, dar a decolat de pe Mihail Kogălniceanu.

Acesta a reușit să se catapulteze, a fost preluat de un echipaj SMURD. Surse din MAPN au declarat pentru Europa FM că pilotul se află în stare stabilă.

Epava aparatului militar a fost găsit în apropiere de drumul național 2A, între localitățile Culmea și Nazarcea.

 

MiG-21 a fost proiectat ca un avion de interceptare de front, destinat să execute misiuni în condiţii meteorologice normale şi a zburat pentru prima dată în anul 1957. Avionul a intrat în producţie de serie în anul 1958, fiind echipat cu un motor cu reacţie Tumanski R-11, atingând forma finală un an mai târziu sub denumirea MiG-21F.

Astfel s-a deschis drumul versiunilor ulterioare, următoarea versiune fiind MiG-21PF, lansat în producţie în anul 1960, cu un motor îmbunătăţit R-11F şi un dispozitiv de admisie a aerului în motor mărit, pentru a permite instalarea radarului de interceptare R-1L. Au urmat MiG-21PFS şi MiG-21PFM, care includeau toate îmbunătăţirile versiunilor precedente.

Variantele ulterioare au vizat mărirea tracţiunii motorului, îmbunătăţirea armamentului şi extinderea razei de acţiune, cele mai cunoscute variante fiind MiG-21 MF şi MiG-21 bis. Acestea au beneficiat de numeroase îmbunătăţiri ale armamentului, radarelor de bord şi sistemelor de bord, motoare mai puternice şi scaune de catapultare KM-1M.

Forţele Aeriene Române au primit în dotare primul avion MiG-21F-13 în anul 1962, iar ulterior au intrat în serviciu variantele MiG-21 PF (denumire locală MiG-21RFM), MiG-21 PFM (denumire locală MiG-21RFMM), MiG-21M şi MiG-21MF. De-a lungul timpului au intrat în dotarea Forţelor Aeriene peste 400 de avioane MiG-21, ultimul avion de acest tip intrând în serviciu în anul 1982.

În anul 1992, Forţele Aeriene Române au iniţiat un program de modernizare a aparatelor MiG-21, pentru a asigura interoperabilitatea cu NATO şi pentru a mări capacitatea acestora de a executa misiuni la cerinţele luptei aeriene moderne.

Programul de modernizare a vizat crearea unor variante ale avionului, având la bază o configuraţie comună, în funcţie de misiunile pe care urmau să le execute: MiG-21 LanceR A (pentru misiuni aer-sol), LanceR B (versiune de instruire) şi LanceR C (optimizate pentru misiuni aer-aer).

(Foto: Forțele Aeriene Române)


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează