Confidenţialitate


Un an de la moartea lui Bogdan Gigină. Polițiștii își comemorează colegul


Un an de la moartea lui Bogdan Gigină. Polițiștii își comemorează colegul

Un an astăzi  de când poliţistul Bogdan Gigină a murit căzând într-o groapă în timp ce-i deschidea drumul fostului ministru de interne Gabriel Oprea.

Poliţiştii de la Brigda Rutieră îl vor comemora pe colegul lor.

Zilele trecute, fostul vicepremier Gabriel Oprea a fost pus sub acuzare şi pentru ucidere din culpă, nu doar pentru abuz în serviciu.

Un autorcar îi va transporta, de la ora 13.30, de la Brigada Rutieră a Capitalei, pe cei care vor să meargă pe Şoseaua Ştirbei Vodă, în locul unde şi-a pierdut viaţă Bogdan Cosmin Gigină.

La 19.02, ora producerii accidentul din 20 octombrie 2015, directorul general al Poliţiei Capitalei, chestorul Marius Voicu, va transmite un mesaj în staţiile radio ale Poliţiei.

„Se împlineşte un an de când ignoranţa unor şefi au distrus vieţi şi ne-au arătat – pentru a câta oară? – că noi, muncitorii nu contăm”, a scris unul dintre poliţiştii Brigăzii Rutiere, pe Facebook, în mesajul în care îşi invită colegii să participe la evenimentul comemorativ.

La ora la care a fost raportat accidentul, toate farurile maşinilor de poliţie din Capitală vor fi aprinse.

Poliţistul Bogdan Gigină şi-a pierdut viaţa în timp ce conducea o motocicletă a Brigăzii Rutiere Bucureşti, în seara de 20 octombrie 2015.

Agentul de poliţie, care făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a lui Gabriel Oprea, atunci vicepremier şi ministru al Afacerilor Interne, a pierdut controlul motocicletei, în condiţiile în care ploua, şi a ajuns într-o groapă săpată pe carosabil pentru lucrări la reţeaua de gaze.

La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni, au stabilit procurorii.

 


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu