Confidenţialitate


Un alt club din București a fost închis de ISU


Un alt club din București a fost închis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în urma controalelor amănunțite după tragedia din clubul Colectiv.

Patronul localului din Centrul Vechi a fost amendat și cu 100.000 de lei.

Clubul Nomad Skybar din Centrul Vechi a fost închis de pompieri până când va obține autorizație de securitatea la incendiu.

Pompierii au descoperit că localul nu are suficiente căi de evacuare, iar în timpul controlului numărul clienților era cu mult mai mare decât cel admis în autorizație. Localul funcționează la etajele intai și al doilea într-o clădire din Centrul Vechi, iar accesul se face pe o scară și cu un lift, a cărui capacitate este de 6 persoane.                                Reprezentanții clubului susțin însă că au avizul de incendiu, dar în baza legislației vechi.

Totuși, promit că în perioada următoare vor avea 3 ieșiri pe scări, plus liftul.

Tot din această cauză a fost închis și amendat cu 30 de mii de lei clubul Princess din București.

Între timp, aflăm că nici clădirea Palatului Parlamentului nu are autorizaţie ISU. Clădirea nu a fost recepționată, a explicat Camera Deputaților. Totuși instituția dispune de un detașament de pompieri, special înființat, dar e dotată și cu instalații de detectare și stingere a incendiilor.

 

 


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează