Confidenţialitate


Ultimul episod al seriei ”Wild Carpathia”, difuzat în premieră de TVR 1


Ultimul episod al seriei ”Wild Carpathia”, difuzat în premieră de TVR 1

Al cincilea şi ultimul episod al îndrăgitei serii Wild Carpathia – „Winter is coming”, realizat de jurnalistul şi producătorul Charlie Ottley, poate fi urmărit în premieră pentru România la TVR 1 azi, 19 septembrie, de la ora 22.00.

Larg apreciată şi promovată internaţional, seria britanică Wild Carpathia, susţinută de Prinţul Charles şi Principesa Margareta, a fost tradusă în 11 limbi şi văzută de telespectatori din 110 ţări din întrega lume. Serialul realizat de producătorul şi jurnalistul britanic Charlie Ottley ajunge la final cu acest al cincilea episod, filmat în întregime şi prezentând România în timpul iernii.

TVR 1 difuzează în premieră pentru România acest ultim episod al seriei joi, 19 septembrie, începând cu ora 22.00.

„Ştiam de la început ce proiect ambiţios va fi şi cât de multă muncă va presupune. Nimeni nu a reuşit să surprindă până acum iarna românească în întreaga ei desfăşurare. Am filmat deseori în -20 de grade, când camerele de filmare şi dronele îngheţau efectiv şi apoi se abureau imediat ce ajungeam în interior. Surprinderea vieţii în sălbăticie a presupus săptămâni în şir de supraveghere a animalelor în locuri complet necunoscute, neprietenoase, dar tot ce avem filmat este cât se poate de autentic românesc în ceea ce priveste viaţa în sălbăticie de pe teritoriul ţării, complet diferit de ceea ce poate aţi văzut până acum”, punctează autorul seriei Wild Carpathia, Charlie Ottley.

Documentarul cu durata de o oră surprinde noi locuri absolut fabuloase din ţara noastră şi oferă un portret al vieţii din Carpaţi în timpul iernii româneşti, în acelaşi timp prezentând evenimente şi puncte de atracţie de pe teritoriul României.

„Fiind ultimul episod, am vrut să punctăm şi temele care au fost abordate în episoadele anterioare şi în special aceea că un turism sustenabil este esenţial pentru viitorul economiei ţării.

Dar acest ţel poate fi atins numai dacă protejăm moştenirea naturală şi culturală a României. Sper ca toată lumea să fie de acord că acest episod este cel mai impresionant din punct de vedere vizual, al imaginilor suprinse, dintre toate episoadele seriei şi aduce toate argumentele în favoarea ideii că România merită să fie vizitată oricând, chiar şi în cele mai reci luni ale anului”, adaugă Charlie Ottley.

Românii din diaspora pot viziona ultimul episod al documentarului Wild Carpathia la TVR Internaţional tot azi, 19 septembrie, la ora 22.00.

FOTO: TVR 1


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează