Confidenţialitate


UE vrea să adopte o lege care va îngreuna colectarea datelor personale de către bănci și companii


UE vrea să adopte o lege care va îngreuna colectarea datelor personale de către bănci și companii

Uniunea Europeană vrea să adopte o lege care va îngreuna colectarea datelor personale ale clienților de către bănci.

Actul normativ ar urma să determine instituțiile bancare să se comporte responsabil în utilizarea datelor private și să se folosească de acestea doar atunci când este absolut necesar.

Potrivit Financial Times, dacă un astfel de proiect va deveni lege, companiile care nu respectă regulile riscă amenzi.

 

În prezent, dacă avantajul băncii din folosirea datelor persoanle – precum identificarea unor eventuale fraude – este mai mare decât răul produs consumatorului, atunci banca poate folosi datele.

O astfel de prevedere ar urma să nu mai fie păstrată în viitoarea lege.

Organizaţia Europeană a Consumatorilor arătA, recent, că băncile ar trebui să fie transparente şi responsabile în colectarea datelor personale, cu excepţia situaţiilor în care interesul este legitim pentru interese interne.

Proiectul de act normativ- care urmează să fie discutat de oficialii europeni – include un articol referitor la colectarea datelor personale denumit ”dreptul de a fi uitat”.

Cu alte cuvinte, băncile nu se vor mai putea folosi de datele private ale clienților dacă acest lucru nu mai este necesar.

Companiile care încalcă aceste reguli ar putea fi amendate cu până la 5% din cifra de afaceri la nivel mondial.

 

 

 

 


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează