Confidenţialitate


UE va încerca să prevină un val migrator dinspre Afganistan


UE va încerca să prevină un val migrator dinspre Afganistan

Uniunea Europeană va încerca să prevină un aflux major de refugiaţi din Afganistan, în urma preluării puterii de către talibani la Kabul, prin ajutorarea regiunii din care face parte această ţară şi consolidarea protecţiei frontierelor, consemnează agenţia DPA în urma reuniunii miniştrilor de interne ai statelor blocului comunitar.

Totuși, nu există un angajament precis cu privire la relocarea de refugiaţi.

”Pe baza lecţiilor învăţate, UE este determinată să acţioneze în comun pentru a preveni repetarea deplasărilor de migraţie ilegală masivă cu care s-a confruntat în trecut”, se arată într-o declaraţie comună adoptată după reuniunea desfăşurată, marți, la Bruxelles.

De asemenea, conform aceluiaşi text, UE doreşte să privilegieze colaborarea cu ţările din vecinătatea Afganistanului pentru ”a consolida capacităţile lor de a oferi protecţie, (şi) condiţii de primire sigure şi demne” pentru refugiaţi.

Șeful diplomației luxemburgheze, Jean Asselborn, a pledat public pentru angajamente concrete cu cote de refugiaţi afgani care să fie relocaţi în statele UE.

În schimb, ministrul german de interne, Horst Seehofer, s-a pronunţat împotriva indicării unui număr precis de refugiaţi care să fie preluaţi din Afganistan, de teama creării unui ‘factor de atracţie’. Şi miniştrii de interne din Austria, Republica Cehă şi Danemarca au estimat că afganii care fug din ţara lor după ce talibanii au preluat puterea trebuie să rămână în ţările vecine Afganistanului, nu să vină în Europa.

În final, declaraţia adoptată după reuniunea ministerială menţionează că ”sprijinul poate fi oferit sub forma relocărilor pe o bază voluntară, prioritizând persoanele vulnerabile, precum femeile şi copiii”.

FOTO: Arhivă


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează