Confidenţialitate


UE decide să ajute financiar Turcia pentru a gestiona criza migranţilor


UE decide să ajute financiar Turcia pentru a gestiona criza migranţilor

Reuniţi astăzi la Bruxelles, liderii europeni au convenit să ajute financiar Turcia pentru a găzdui sirieni care se refugiază în această ţară.

Un fond de 3 miliarde de euro este soluţia de moment pentru a încerca stoparea afluxului de migranţi pe Bătrânul Continent.

Procesul de aderare a Turciei la spaţiul comunitar ar urma să fie “dinamizat”.

Potrivit unui comunicat al Palatului Cotroceni, în intervenţia sa la summit, preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat aprecierea pentru relansarea relaţiilor cu Ankara.

“Şeful statului a punctat rolul cheie pe care îl deţine Turcia în soluţionarea actualei crize migratorii”, se notează în document.

“Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România susţine avansarea procesului de aderare a Republicii Turcia la Uniunea Europeană, menţionând parteneriatul strategic dintre cele două ţări. De asemenea, s-a pronunţat pentru accelerarea procesului de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii turci, cu respectarea de către Turcia a obligaţiilor asumate în acest sens”, adaugă comunicatul.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează