Confidenţialitate


UE cere statelor membre să ridice toate restricţiile de la granițe


UE cere statelor membre să ridice toate restricţiile de la granițe

Comisia Europeană a cerut tuturor țărilor membre ale Uniunii Europene să ridice toate restricţiile şi controalele la frontierele interne ale Uniunii până la sfârşitul acestei luni.

În pofida unor eforturi de coordonare, ridicarea restricţiilor nu se face fără nemulţumiri. Decizia Spaniei de a redeschide abia la 1 iulie frontierele sale terestre cu Franţa şi Portugalia a iritat Lisabona.

Într-un interviu pentru Euronews, comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson s-a declarat încântată să vadă statele membre “deschizând din nou Uniunea Europeană şi spaţiul Schengen”.

Situația epidemiologică s-a „îmbunătățit rapid”,  iar “cetăţenii doresc într-adevăr să îşi recapete libertatea de mişcare”. Le voi propune statelor membre să ridice toate controalele la frontierele interne cât mai curând posibil şi cred că o dată bună pentru asta ar trebui să fie sfârşitul luniii iunie”, a declarat Comisarul Ylva Johansson.

În toată Europa, odată cu apropierea sezonului turistic estival, țările își elimină treptat restricțiile interne. Iar unele au început să redeschidă frontierele. Este cazul Italiei, care de miercuri primeste turişti europeni.

Alte state, precum Belgia, Franța,  Grecia, Austria și Olanda au anunţat ca redeschid granitele de pe 15 iunie.  Si Germania va ridica de la aceeaşi dată avertismentele de călătorie în Europa.

Joi, Cehia și-a deschis complet granița cu Slovacia, iar de azi permite călătoriile fără restricții către și dinspre Ungaria, Austria și Germania. Nu va fi nevoie de niciun test de coronavirus și nici de carantină.  De la mijlocul lunii, Guvernul de la Praga intenționează să permită intrarea fără restricții din peste 20 de state europene. Totusi, cetatenii care sosesc din locuri în care epidemia este încă răspândită vor trebui să faca un test COVID-19.

Deși Marea Britanie a părăsit blocul comunitar, cetățenii săi încă pot circula liber în toata Uniunea până la sfârșitul anului. Insa, de pe 8 iunie, majoritatea europenilor care vor intra în Marea Britanie vor intra in carantina.

Pe de altă parte, în următoarele zile este aşteptată o decizie cu privire la frontierele externe ale Uniunii Europene şi spaţiului Schengen. Acestea sunt închise până pe 15 iunie.


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează