Confidenţialitate


UE alocă încă 122 de milioane de euro pentru cerecetare în domeniul combaterii COVID-19


UE alocă încă 122 de milioane de euro pentru cerecetare în domeniul combaterii COVID-19

Comisia Europeană (CE) a anunțat, marți, că va aloca încă 122 de milioane de euro pentru cercetare și invoare privind combaterea noului coronavirus.

Măsura completează acțiunile anterioare vizând dezvoltarea de metode de diagnosticare, de tratamente și de vaccinuri împotriva COVID-19.

„Mobilizăm toate mijloacele de care dispunem pentru a combate această pandemie prin testări, tratamente și măsuri preventive. Pentru a reuși să combatem coronavirusul, însă, trebuie să înțelegem, de asemenea, cum afectează aceasta societatea noastră, precum și care ar fi modul optim de implementare rapidă a acestor intervenții. Trebuie să explorăm soluții tehnologice pentru a produce mai rapid echipamente și materiale medicale, pentru a monitoriza și a preveni răspândirea bolii, precum și pentru a asigura o mai bună îngrijire a pacienților.”, a spus comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel.

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a adăugat: „Sprijinim autoritățile din domeniul sănătății, profesioniștii din domeniul sănătății și publicul larg din toate statele membre în ceea ce privește combaterea crizei cauzate de coronavirus. În acest scop, implementăm tehnologii și instrumente inovatoare care pot fi utilizate rapid pentru prevenție, pentru tratamente optime și pentru redresarea în urma acestei pandemii, precum și pentru a ne pregăti să facem față urmărilor sale. Printre acestea se numără soluții și tehnologii digitale, precum telemedicina, datele, inteligența artificială, robotica și fotonica.”

Conform unui comunicat al CE, proiectele finanțate în temeiul prezentei cereri de exprimare a interesului ar trebui să transforme procesele de fabricație în vederea producerii rapide de materiale și de echipamente medicale vitale necesare pentru testare, tratare și prevenire, precum și să dezvolte tehnologii medicale și instrumente digitale pentru a îmbunătăți detectarea, supravegherea și îngrijirea pacienților. Noile activități de cercetare vor folosi cunoștințele obținute de la grupuri mari de pacienți (cohorte) din întreaga Europă, iar o mai bună înțelegere a impactului comportamental și socioeconomic al pandemiei de coronavirus ar putea contribui la îmbunătățirea strategiilor de tratament și de prevenire.

„Termenul de depunere a propunerilor este 11 iunie 2020, deoarece cererea de exprimare a interesului se va concentra pe obținerea de rezultate rapide. Europa și lumea în general au nevoie urgentă de soluții inovatoare pentru limitarea și atenuarea pandemiei, precum și pentru o mai bună îngrijire a pacienților, a supraviețuitorilor, a grupurilor vulnerabile, a personalului medical din prima linie și a comunităților acestora. Din acest motiv, Comisia are ca scop să permită demararea cât mai rapidă a activităților de cercetare, prin intermediul unor termene mai scurte de pregătire a propunerilor și de evaluare a acestora”, arată CE.

Noile soluții trebuie să fie disponibile și accesibile ca preț pentru toți, în conformitate cu principiile răspunsului mondial la coronavirus. În acest scop, Comisia va include clauze de partajare rapidă a datelor în acordurile de grant care rezultă în urma acestei noi cereri, pentru a se asigura că rezultatele și constatările pot fi utilizate imediat.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”