Confidenţialitate


Ucraina l-a arestat pe “Regele cocainei” din Bulgaria, condamnat şi în România


Ucraina l-a arestat pe “Regele cocainei” din Bulgaria, condamnat şi în România

Un cunoscut traficant bulgar de droguri, urmărit din 2018, inclusiv de România, şi vizat de o “notificare roşie “a Interpol, a fost arestat în Ucraina, au anunţat vineri autorităţile din ţara sa care doresc să îl extrădeze, notează AFP.

În vârstă de 56 de ani, Evelin Banev, zis “Brendo”, a fost reţinut “în regiunea Kiev”, a indicat Parchetul din Sofia într-un comunicat, adăugând că o cerere de extrădare este “în pregătire”.

În locuinţa sa au fost descoperite un laborator de droguri şi plante de canabis, potrivit presei bulgare care a difuzat o înregistrare video primită de la poliţia naţională ucraineană arătând arestarea lui într-un parking.

În 2013, fostul luptător a fost condamnat în Bulgaria la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru participarea la o reţea de spălare a banilor. Pedeapsa i-a fost în cele din urmă redusă la şase ani de către Curtea Supremă în 2018.

Gruparea sa infracţională era activă în Marea Britanie, Statele Unite, Elveţia şi Austria, au menţionat Parchetul.

Pe de altă parte, “Brendo” a fost condamnat, în 2017, la 20 de ani de închisoare în Italia, unde a fost găsit vinovat de importul a 40 de tone de cocaină din America Latină în numele temutei mafii calabreze, ‘Ndrangheta, între 2004 şi 2007.

El era căutat şi de România, unde a fost condamnat definitiv, în 2017, la 10 ani şi 6 luni închisoare, pentru că a introdus în aprilie 2012 pe teritoriul României peste 51 kg de cocaină.

Dar nu şi-a ispăşit niciodată pedeapsa, profitând de o punere în libertate, în aşteptarea unei hotărâri a instanţei din Bulgaria, pentru a dispărea.

Într-una din cele mai marcante răpiri din istoria bulgară recentă, fiica lui, pe atunci în vârstă de 10 ani, a fost răpită în martie 2013 din faţa locuinţei, într-un cartier de lux din Sofia. Ea a fost eliberată 47 de zile mai târziu după plata unei răscumpărări de 500.000 de euro, potrivit presei.


Ultimele stiri
România în Direct. Summitul B9: Mai putem plăti Ucraina pentru pacea din Europa?

Salariul mediu, aproape de 6000 de lei. Domeniile în care se câștigă cel mai mult | AUDIO

Nivelul inflaţiei nu este determinat de Guvern, transmite Kelemen Hunor: „este o chestiune regională”

Germania vrea ca TikTok să treacă sub control european în interiorul UE | AUDIO

Summitul B9: 16 delegaţii străine la nivel de şef de stat şi de guvern, la Palatul Cotroceni. Nicușor…

Irak şi Pakistan au încheiat acorduri energetice cu Iranul pentru transportul de petrol şi gaze prin strâmtoarea Ormuz…

România va accesa peste jumătate de miliard de euro prin noile granturi SEE şi norvegiene. Dragoş Pîslaru: cea…

Economia României a scăzut cu 0,2% în primul trimestru. Inflația în aprilie, peste 10%. Datele INS | AUDIO

Sibiu: Au fost reluate căutările copilului de cinci ani dispărut din Sebeșu de Jos | GALERIE FOTO

Acordul UE–Mercosur: prima ţară exclusă de UE din lista partenerilor comerciali din cauza nerespectării standardelor sanitare