Confidenţialitate


UCRAINA: Fotografiat într-o cafenea, președintele Zelenski riscă o amendă


UCRAINA: Fotografiat într-o cafenea, președintele Zelenski riscă o amendă

Poliţia ucraineană investiga dacă preşedintele Volodimir Zelenski a încălcat restricţiile antiepidemice, mergând la o cafenea împreună cu membri ai echipei sale şi cu alţi funcţionari în timpul unei vizite în oraşul Hmelniţki, situat la circa 340 de kilometri de capitala Kiev, relatează Agerpres, citând EFE.

Polemica s-a declanşat după ce o fotografie a serviciului de presă al preşedinţiei l-a arătat pe Zelenski bând o cafea într-un local, în condiţiile în care restaurantele şi cafenelele în spaţii închise vor putea redeschide în Ucraina abia începând de vineri, în cadrul măsurilor de relaxare graduală a restricţiilor menite să prevină răspândirea coronavirusului.

Potrivit agenţiei ucrainene UNIAN, viceministrul de interne Anton Gheraşcenko a semnalat presei că poliţia va examina această chestiune, dar a adăugat că ”pentru a vedea dacă preşedintele şi cei care l-au însoţit sunt vinovaţi este necesar să înţelegem contextul general al situaţiei”.

Amenzile pentru încălcarea restricţiilor antiepidemice merg în Ucraina până la 17.000 de grivne (circa 560 de euro).

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat joi că este ”pregătit” să plătească o amendă dacă va rezulta că a încălcat restricţiile, dar mai spune că a intrat în acea cafenea ”la invitaţia” proprietarului.

La rândul său, ministrul adjunct al sănătăţii, Viktor Liaşko, este de părere că preşedintele nu a încălcat nici o regulă, întrucât se afla acolo într-o vizită de lucru şi patronul cafenelei a dorit să-i arate cum a pregătit localul pentru a se conforma regulilor sanitare ce vor trebui respectate la redeschidere.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează