Confidenţialitate


Ucraina – Cel putin 49 de militari ucraineni si-au pierdut viata dupa ce avionul in care se aflau a fost dobarat de separatistii rusi


Accident aviatic extrem de grav în estul Ucrainei.

Potrivit informațiilor oferite de agențiile internaționale, avionul de tip Iliușin-76 s-a prăbușit pe aeroportul din LuHansk în timp ce efectua o manevră de aterizare.

Aparatul de zbor transporta soldaţi ucraineni, tehnică şi echipament militar. Potrivit Ministerului Apărării de la Kiev, aeronava a nimerit sub tirurile militanţilor proruși.

Informaţia a fost confirmată de către purtătorul de cuvânt din cadrul armatei ucrainene, Vladislav Selezniov, citat de Agenţia Reuters.

El spune că 49 de soldați aflați la bord și-au pierdut viața.

Incidentul a avut loc la mai puţin de o săptămână după ce separatiştii au lansat o serie de atacuri asupra aeroportului din Lugansk, aflat sub controlul trupelor guvernamentale.

LuHansk este una dintre cele 2 regiuni din estul Ucrainei care şi-au proclamat independenţa.

Operaţiunea antitero lansată de Kiev acolo acum două luni s-a soldat până în prezent cu cel puţin 270 de morţi.


Ultimele stiri
Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…

Site-urile web ale Ministerului Afacerilor Externe au fost atacate de hackeri noaptea trecuta. Au fost vizate platformele de…

Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…