Confidenţialitate


Ucraina ar putea interzice exporturile de grâu de la jumătatea lunii viitoare


Producția de grâu a fost afectată de o secetă puternică în această vară, iar o astfel de măsură ar putea împiedica o eventuală creștere a prețului la grâu și pâine la nivelul țării.

Deocamdată ministerul Agriculturii de la Kiev evită să confirme o interzicere a exporturilor la grâu. Totuși dacă vor fi înregistrate creșteri necontrolate ale exporturilor, vor trebui adoptate măsuri, susține ministerul.

Ucraina ar putea deveni – așadar de luna viitoare – prima dintre producătorii mondiali importanți care decid să oprească exporturile de grâu. Consecința: materiile prime pentru industria alimentară se vor scumpi și mai mult, în condițiile în care prețurile deja au crescut vara aceasta, pe fondul secetei înregistrate la nivel mondial.

Acum doi ani – când Ucraina și Rusia au impus restricții la exporturi prețurile materiilor prime au crescut puternic.

Ucraina se află în top 10 al exportatorilor lumii. Iar alături de Rusia şi Kazahstan, reprezintă sursa a 25% din exporturile de grâu la nivel mondial.


Ultimele stiri
Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…

Digitalizarea în sistemul public. Președintele Comisiei pentru Comunicații și Tehnologie din Senat susține că statul mai are mult…

Dezbaterea pe bugetul ANCOM. Cheltuieli crescute cu 300%, în locul economiilor cerute de Guvern, reclamă USR. Radu Mihaiu:…

Facturi diminuate pentru Bucureșteni dacă apa caldă și căldura nu se încadrează în paramentrii din contract, prevede un…

București: Accident rutier cu patru mașini, în zona Pod Europa. O femeie și-a pierdut viața