Confidenţialitate


TVR cere explicaţii EBU pentru înlocuirea votului juriului României la Eurovision


TVR cere explicaţii EBU pentru înlocuirea votului juriului României la Eurovision

Televiziunea Română şi-a exprimat surprinderea după ce rezultatul votului juriului României la Eurovision nu a fost preluat în calculul clasamentului final, organizatorii atribuind un alt set de punctaje concurenţilor din finală în numele acestuia, motiv pentru care a solicitat organizatorilor concursului să furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au decis acest lucru.

Juriul din România decisese să acorde punctaj maxim reprezentanţilor Moldovei, a precizat TVR duminică, într-un comunicat.

“Într-un mesaj transmis reprezentanţilor ţărilor participante, sâmbătă noaptea, chiar în timpul anunţării rezultatelor votului juriilor naţionale pentru finala ESC (în jurul orei 01.00), EBU a comunicat că: În analiza voturilor date de juriile naţionale de către partenerul de vot pan-european al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) după cea de-a doua repetiţie generală a celei de-a doua semifinale a Eurovision Song Contest (ESC) 2022, au fost identificate anumite modele de vot neregulate în rezultatele a şase ţări. Pentru a respecta Instrucţiunile de vot ale Concursului, EBU a lucrat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat substitut pentru fiecare ţară în cauză, atât pentru a doua semifinală, cât şi pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor ţări cu vot similar)”, susține TVR.

Potrivit televiziunii publice, România nu a fost nominalizată explicit pe lista celor şase ţări, nici nu a primit, la încheierea celei de-a doua semifinale, cea la care se precizează identificarea unor “modele de vot neregulate”, o comunicare oficială referitor la o suspiciune a organizatorilor privind votul juriului din ţara noastră.

Responsabilul desemnat de TVR să gestioneze comunicarea cu EBU pentru votul juriului naţional a sesizat neconcordanţa între punctajele transmise în ziua precedentă, după show-ul pentru juriu, şi notele pe care EBU, în timpul evenimentului, a anunţat că le va introduce în clasament ca fiind din partea juriului naţional.

“Totodată, prezentatoarei Eda Marcus nu i s-a permis intrarea în transmisiunea oficială pentru a comunica rezultatele, aşa cum TVR agrease în prealabil cu organizatorii, conform procedurilor. Mai mult, în cursul zilei de sâmbătă, responsabilul cu votul din partea TVR a participat la două teleconferinţe cu organizatorii pentru stabilirea regulilor de prezentare/poziţionare/citire ale Edei Marcus. De asemenea, a participat la repetiţia de transmitere a rezultatului juriului, fără a primi vreo comunicare referitoare la eventuale suspiciuni sau intenţia organizatorului de a opera modificări asupra votului juraţilor României”, se explică în comunicat.

TVR subliniază că juriul naţional a urmărit spectacolul în urma căruia a votat în prezenţa unui notar şi a respectat regulamentul impus de organizator.

“Reiterăm faptul că nici juraţii, nici reprezentanţii TVR nu au fost anunţaţi, după a doua semifinală, de existenţa unor suspiciuni la adresa votului României. Aşadar, regulile au fost schimbate în timpul jocului, fără ca participanţii să fie anunţaţi în prealabil, aceştia aflând în timpul transmisiunii că unele voturi ale juriilor naţionale au fost modificate de organizator”, a transmis televiziunea publică.

Astfel, TVR a solicitat organizatorilor ESC să furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România cu un “substitut” calculat într-un mod “netransparent”.

“În funcţie de răspunsul care ne va fi trimis, TVR îşi rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situaţiei create”, conchide televiziunea publică.


Ultimele stiri
Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare

Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă, aer condiționat și asistență medicală în centrele de examen…

CM 2026. Norvegia – Franța, meci așteptat de suporterii celor două naționale pe străzile din Boston: norvegienii imită…

Liderii fostei Coaliții sunt față în față cu președintele Nicușor Dan. Partidele vin cu două propuneri de premier:…