Confidenţialitate


Turistii, expusi bolilor din hotelilor


Fiți cu ochii în patru la hotelul în care vă cazați în vacanță.

Oamenii de știință americani susțin că există o serie de boli la care ne expunem atunci când petrecem câteva zile într-o cameră de hotel.

Specialiștii de la Universitatea Houston spun că produsele folosite pentru curățeni în hoteluri sunt deseori foarte puternice astfel că lasă în urmă agenţi cancerigeni și pot cauza probleme care ţin de fertilitate.

Mai multe studii efectuate în unități de cazare din Texas, Indiana și Carolina de Sud arată că mai murdară decât chiuveta de la baie ori podeaua este de multe ori…..telecomanda.

Urmează întrerupătoarele, bureţii şi mopurile- care sunt plimbate din cameră în cameră, fără a fi dezinfectate.

Mucegaiul, vizibil sau nu, poate cauza boli respiratorii, putând chiar să atace organele interne, după cum relatează Medical Daily.

Cercetătorii mai avertizează că turiştii se pot alege cu boala legionarului, care poate duce chiar la o formă fatală de pneumonie.

Boala poate fi luată prin intermediul apei infectate, ceea ce înseamnă că şi aerul condiţionat este un pericol sau chiar cuburile de gheaţă puse în băutură.


Ultimele stiri
Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează