Confidenţialitate


Tudose: Nu am avut nicio legătură de colaborare cu SRI


Tudose: Nu am avut nicio legătură de colaborare cu SRI

Premierul desemnat Mihai Tudose a răspuns, miercuri, în conferinţa de presă în care a fost anunţată componenţa Guvernului său, acuzaţiilor lansate la adresa sa în spaţiul public, el spunând că nu a avut nicio legătură cu SRI, iar lucrarea de doctorat a făcut-o pentru el, pentru a acumula cunoştinţe.

“Nu am avut nicio legatură de colaborare cu SRI”, a spus Tudose.

El a comentat şi acuzaţiile legate de lucrarea sa de doctorat, pe care ar fi plagiat-o, spunând că a făcut-o pentru el, pentru a acumula cunoştinţe: “Lucrarea de doctorat a fost făcută pentru mine, pentru a acumula nişte cunoştinţe, nu a fost făcută pentru a căpăta funcţii, posturi sau remuneraţii. Când a început iureşul cu plagiatele, pentru a nu intra în această morişcă, am zis că renunţ la titlul de doctor. În opinia mea, nu am plagiat. Lucrarea a fost judecată pe reglementările de acum, care nu erau în vigoare atunci”.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a intervenind, spunând un “banc tare”: “Circulă un banc că l-am propus pe Tudose premier ca prin el să preluam controlul asupra SRI”.

Mihai Tudose a mai spus că nu a trecut niciodată în CV că este angajat al Academiei Naţionale de Informaţii, dovadă fiind şi declaraţia sa de avere, susţinând că a fost un titlu academic obţinut acolo, pe care nu l-a folosit pentru că între timp a intrat în guvern.
După nominalizarea pentru funcţia de premier, în spaţiul public au apărut suspiciuni legate de apartenenţa acestuia la serviciile secrete şi de colaborarea sa în diverse firme cu oameni din această zonă. Mai mult, Academia Naţională de Informaţii a SRI, unde, conform CV-ului său, Tudose ar deţine funcţii didactice, a transmis pentru Pressone că acesta nu a fost încadrat şi nu a predat niciodată la această instituţie. Ulterior, Tudose a comentat pentru stiripesurse că a obţinut postul didactic în vara lui 2014, însă apoi a intrat în guvern, în decembrie 2014, şi nu a mai mers să predea, nemaiavând timp.

Conform CV-ului, Mihai Tudose obţinut în 2011 calificarea de lector universitar şi în 2013 pe cea de conferenţiar.


Ultimele stiri
Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…