Confidenţialitate

Tudose atacă BNR din cauza băncilor care nu declară profit. BNR afirmă că e treaba Guvernului

Premierul Mihai Tudose atacă din nou Banca Națională.

Șeful Guvernului crede că BNR trebuia să fie mai atentă în privinţa băncilor care au raportat că nu au profit şi să tragă un semnal de alarmă în acest sens.

Mihai Tudose a afirmat  că  reprezentanții Băncii Naționale pot influența legea bancară și pot atrage atenția atunci când băncile nu declară valori reale ale profitului realizat.

”Eu vreau ca băncile să îşi plătească dările la stat. Toate. Jumătate sunt foarte serioase, au înţeles despre ce e vorba, au înţeles mai demult. Jumătatea cealaltă tot încearcă să ne convingă că nu au profit. Nu merge! Nu am discutat cu BNR fiindcă eu (…) consider că BNR trebuia să fie mai atent. BNR spune astăzi că băncile au respectat legislaţia, BNR fiind unul dintre principalii factori care pot influenţa legislaţia în domeniu şi să fie primul care trage semnalul de alarmă: ‘Domnule, uite ce se întâmplă la noi în sistem! E cu găuri şi permite unor bani să se scurgă pe acolo. Hai să facem ceva împreună!’ Nu. BNR tot a ieşit şi a încercat să ne spună că nu au făcut nimic greşit, săracii de ei, au profitat de cadrul legal. Și tu unde erai? Că tu esti organul suprem. Nu aștept soluții de la BNR, o să le avem noi. Trebuia să fie ei atenţi la ce se întâmplă în segmentul bancar, nu mamaia care îşi duce pensia la bancă”, a declarat Mihai Tudose la Digi 24.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Reacția BNR

Premierul e contrazis, însă de consilierul guvernatorului BNR – Adrian Vasilescu.

Acesta a declarat, pentru Europa FM, că Banca Națională nu are nicio atribuție în supravegherea modului în care băncile respectă legea.

E datoria Guvernului, prin Ministerul de Finanțe, arată consilierul lui Mugur Isărescu.

Cu legea în față și cu atribuțiile în față, în lumea banilor ca și în lumea politică există o separațiune a puterilor. O separațiune a atribuțiilor. Tot ceea ce reprezintă fiscalitate, absolut totul, este răspunderea Guvernului care își exercită, prin Ministerul Finanțelor. Banca Națională nu are nicio atribuție în privința fiscalității și nu numai că nu are nicio atribuție, nu are dreptul, nu are vocație, nu are prerogrative să se ocupe de fiscalitate. Fiscalitate este, în exclusivitate, treaba Guvernului”, a spus, pentru Europa FM, Adrian Vasilescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cât despre exactitatea raportărilor făcute de bănci privind situaţia lor financiară,  Adrian Vasilescu spune că băncile și-au revenit greu din criză și, din acest motiv, valoarea profitului e mică.

Așa cum faci cheltuieli să-ți întreții clădirile, și asta mușcă din profit, așa cum faci cheltuieli cu diferite operațiuni, ai făcut cheltuieli cu provizioane. Iar provizioanele astea au mâncat din profit. Și acum vă spun ceva. Orice profit are diferite stadii. În primul rând, este profitul operațional. Și o să vedeți că toate băncile au făcut profit operațional. Pe urmă, au intervenit provizioanele, care au fost cheluieli mari, foarte mari, care au mușcat din profit. Abia după aceea, când a venit profitul contabil și profitul fiscal, la rând, să fie calulculate, ele au scăzut”, a adăugat Adrian Vasilescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Prim-ministrul Mihai Tudose a exprimat, în mai multe rânduri, dubii legate de exactitatea raportărilor făcute de bănci privind situaţia lor financiară, adăugând că este posibilă chiar avertizarea populaţiei în legătură cu siguranţa depozitelor la băncile care au declarat pierderi ani la rând.

Adrian Vasilescu declara, recent, că băncile acţionează în limitele impuse de legi.

“Băncile se mişcă în orice ţară în funcţie de cât le lasă legile să se mişte”. Consilierul BNR a admis că legile pot fi laxe şi interpretabile.

În privinţa comisioanelor, Vasilescu a precizat că BNR nu are atribuţii de control, ci Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Iar ANPC este în subordinea Guvrrnului, care poate iniţia legi pentru a reglementa relaţiile dintre bănci şi clienţi.

Consilierul BNR a adăugat că Guvernul şi băncile colaborează de multe ori. 

“Guvernul se împrumută, plăteşte pensii şi salarii, dă banii înapoi, este o relaţie continuă şi benefică”, conchidea Adrian Vasilescu.