Confidenţialitate


Tudorel Toader oferă justificări după sentința CEDO în favoarea Laurei Kovesi


Tudorel Toader oferă justificări după sentința CEDO în favoarea Laurei Kovesi

Fost ministru al Justitiei, Tudorel Toader a comentat, marți, victoria obținută de Laura Kovesi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

CEDO a stabilit că fost șefă a Direcției Anticorupție nu a benefiat de acces la justiție în România după destituire.

“Regula generală este, la nivel național și european, că nu se comentează hotărârile instanțelor. Ele se respectă și atât. Sigur că, probabil, va fi momentul în care voi comenta, dar ce aș putea spune? Că pe firul acestui proces de demitere au fost practic trei factori care și-au împlinit misiunea. Eu, ca ministru, am făcut raportul de evaluare și am propus revocarea. După aceea, a fost sesizată Curtea Constituțională. Ministrul nu este autor al dreptului de sesizare a Curții. O face Guvernul, președintele Camerei, președintele Senatului. CCR a dat o decizie și președintele a revocat-o în baza acelei decizii. Președintele nu a revocat-o în baza propunerii mele, ci a deciziei CCR, care se execută. Eu cam asta pot să spun”, a declarat Tudorel Toader pentru Bună Ziua Iași.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat dreptate Laurei Kovesi, marți, în procesul intentat de aceasta după destituirea de la șefia Direcției Anticorupție.

Actualul șef al Parchetului European a fost demis din fruntea DNA, la 9 iulie 2018, la presiunea guvernării PSD-ALDE și a unei decizii a Curții Constituționale.

Șeful statului a fost nevoit să semneze decretul revocării la acel moment, deși Klaus Iohannis își exprimase anterior susținerea față de Laura Kovesi.

În plângerea la CEDO, aceasta a susținut că a fost eliberată din funcție din cauză că și-a exprimat liber opinia, în mod public, față de reformele legislației penale inițiate de guvernarea de atunci și care, în opinia sa, au afectat sistemul judiciar.

În plus, a spus Laura Kovesi, decizia CCR nu a putut fi contestată.

CEDO a concluzionat că s-a încălcat, astfel, accesul la justiție.

În proces, Laura Kovesi nu a cerut despăgubiri din partea statului român.

După revocare, fosta șefă DNA s-a înscris în cursa pentru conducerea primului parchet european, competiție pe care a câștigat-o în septembrie 2019.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează