Confidenţialitate



Donald Trump anunță că SUA și Iranul se apropie de un acord. Teheranul spune că nu a luat încă o decizie


Donald Trump anunță că SUA și Iranul se apropie de un acord. Teheranul spune că nu a luat încă o decizie

Sursa foto: Shutterstock

Statele Unite și Iranul s-ar apropia de încheierea unui acord de pace, a anunțat joi președintele SUA, Donald Trump. Cu doar câteva ore înainte, liderul american amenințase că va lansa un nou val de atacuri militare pentru a încerca să forțeze Iranul să renunțe la programul său nuclear, o condiție principală pusă de americani pentru încheierea unui acord de încetare a focului. Iranul, însă, spune că nu a luat încă o decizie clară cu privire la acord.

Anunțul posibilității încheierii unui acord de pace între SUA și Iran a fost făcut joi de Donald Trump, pe Truth Social, rețeaua de socializare pe care o deține.

Președintele SUA a declarat că liderul suprem iranian, Mojtaba Khamenei, a aprobat planul de pace, care, potrivit acestuia, va fi finalizat în zilele următoare. Planul ar urma să deschidă calea pentru discuții suplimentare privind programul nuclear al Iranului.

Semnarea unui acord cu Iranul ar putea avea loc în weekend, în Europa, a afirmat Donald Trump

„Având în vedere că discuțiile cu Republica Islamică Iran au fost aduse la cel mai înalt nivel al conducerii iraniene și aprobate, eu, în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, am anulat atacurile aeriene și bombardamentele programate împotriva Iranului pentru această seară”, a scris Trump pe Truth Social, rețeaua de socializare pe care o deține.

„Documentele sunt aproape finalizate”, a declarat Trump joi la Casa Albă, adăugând că Strâmtoarea Ormuz „se va deschide oficial imediat ce vom semna, ceea ce s-ar putea întâmpla în curând, foarte curând”, a spus președintele republican.

Președintele SUA le-a spus ulterior reporterilor că vicepreședintele JD Vance ar putea călători în Europa pentru o ceremonie de semnare a unui acord cu Iranul, care ar putea avea loc în weekend. Donald Trump a spus că nu va participa personal la eveniment.

Iranul nu a luat încă o decizie legată de acord, transmit autoritățile de la Teheran

De cealaltă parte, autoritățile de la Teheran au transmis că nu au luat încă o decizie în privința acordului.

„Iranul nu a ajuns la o concluzie finală cu privire la acord”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmail Baghaei, potrivit presei de stat. „Vom face anunțul când vom ajunge la o concluzie”, potrivit Wall Street Journal.

Joi dimineață, Donald Trump a amenințat că va lansa un nou val de atacuri militare pentru a încerca să forțeze Iranul să accepte condițiile sale privind desființarea programului nuclear. Câteva ore mai târziu, liderul american și-a schimbat brusc poziția și a anunțat că Iranul va fi cruțat.

Până în prezent, negocierile au ajuns într-un impas, întrucât Teheranul refuză să dea curs cererilor lui Donald Trump de a ridica blocada comercială din Strâmtoarea Ormuz sau de a-și desființa programul nuclear. La rândul lor, Statele Unite au respins în repetate rânduri solicitările Iranului de a ridica sancțiunile americane înainte de deschiderea Strâmtorii Ormuz.


Ultimele stiri
Amenințare cu bombă într-un tren spre Brașov. Un bărbat a fost amendat cu 4 mii de lei |…

Mihaela Bilic, avertisment de Black Friday: De ce nu ar trebui să cumpărăm alimente doar pentru că sunt…

Tatăl lui Meghan Markle, arestat în SUA pentru deținere de materiale pornografie cu minori, inclusiv fotografii cu el…

Judecătorul Costin Andrei Stancu a demisionat de la conducerea Curții de Apel Pitești, după ce a fost sancționat…

Noi reguli pentru motociclete și mopede, în vigoare din 6 noiembrie. Autoritățile locale, obligate să amenajeze locuri de…

Constanța: Zeci de percheziții în cadrul Operațiunii Jupiter. 15 persoane, între care doi minori, sunt anchetate pentru furt,…

Președinta CCR: „Hotărârea Curții Constituționale a României din decembrie 2024 a atras atenția lumii întregi cu privire la…

Alexandru Nazare cere instituțiilor să reducă cheltuielile și să comaseze agenții: „Nu-mi doresc să fim din nou forțați…

România, pe locul al patrulea în UE la cele mai mici salarii medii anuale. Cât câștigă românii față…

Maramureș: Conflict între doi medici la Spitalul din Borșa: o doctoriță a obținut ordin de protecție împotriva coordonatorului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează