Confidenţialitate


Tribunalul respinge cererea lui Teodorovici de amânare a congresului PSD


Tribunalul respinge cererea lui Teodorovici de amânare a congresului PSD

Tribunalul Bucureşti a respins vineri solicitarea lui Eugen Teodorovici de amânare a congresului PSD de sâmbătă, până la judecarea acțiunii civile prin care a cerut să se constate că este președintele partidului.

Acesta poate depune apel în cinci zile.

„Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul Eugen Teodorovici, în contradictoriu cu pârâtul PSD, ca inadmisibilă”, se arată în decizia instanței.

„Apreciez că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru promovarea acțiunii în procedura ordonanței președințială”, a spus Eugen Teodorovici.

Reamintim, Eugen Teodorovici a solicitat Tribunalului Bucureşti să constate că, în urma demisiei Vioricăi Dăncilă din funcţia de lider al PSD şi a lui Mihai Fifor din funcţia de secretar general al partidului, el este, potrivit Statutului PSD, preşedintele interimar al partidului.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează