Confidenţialitate


Pronunțarea în dosarul Caracal se amână pentru data de 9 septembrie


Pronunțarea în dosarul Caracal se amână pentru data de 9 septembrie

Pronunțarea în cazul Caracal se amână pentru data de 9 septembrie. Tribunalul Olt era așteptat azi, 12 august, să pronunțe sentința în dosarul Caracal, legat de dispariţia adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, acum 3 ani. Procurorii DIICOT îl acuză pe Gheorghe Dincă de 8 infracțiuni de omor calificat, profanare de cadavre, trafic de persoane, trafic de minori și viol. Celălalt inculpat, Ștefan Risipițeanu, este acuzat că ar fi violat-o pe Luiza, în locuința lui Dincă. Cei doi se află în Penitenciarul Craiova.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Procurorul șef al DIICOT Olt, Alexandru Dragomir, a cerut ca inculpatul Gheorghe Dincă să fie condamnat la 30 de ani de închisoare, pedeapsa maximă pe care ar putea-o primi având în vedere vârsta pe care o are.

Pentru celălalt inculpat, Ştefan Risipiţeanu, DIICOT a cerut 12 ani de închisoare.

Pe 24 iulie 2019, adolescenta de 15 ani Alexandra Măceşanu, din comuna Dobrosloveni, a dispărut după ce plecase la Caracal pentru a se întâlni cu un prieten.

A doua zi, fata a cerut ajutor la 112 din casa lui Gheorghe Dincă, însă poliția a așteptat până dimineață ca să intre în curtea acestuia.

Acolo, anchetatorii au găsit un butoi metalic sub care se aflau cenușă și fragmente de oase umane calcinate. S-a aflat apoi că în condiții similare a dispărut o altă tânără de 18 ani, Luiza Melencu, luată „la ocazie” pe 14 aprilie și ulterior sechestrată de Dincă în locuința sa.

În ultimul cuvânt în fața instanței, Gheorghe Dincă a susţinut că nu le-a ucis pe cele două fete şi că nu există probe în acest sens.

Potrivit Libertatea, familia Alexandrei Măceșanu speră că fata este încă în viață și că vor putea fi reluate căutările.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Clubul din Caracal unde tinere erau forțate să se prostitueze funcționa într-un spațiu al primăriei


Ultimele stiri
Portugalia: Socialistul Antonio José Seguro câștigă alegerile prezidențiale în fața contracandidatului de extremă dreapta. Mesajul transmis portughezilor |…

Rusia: Voiau să scoată din țară o bucată de meteorit prezentată drept …ornament de grădină

Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…

Târgoviște: O adolescentă dată dispărută după ce a plecat de la un centru de plasament