Confidenţialitate


Trenuri suplimentate de Paști


Trenuri suplimentate de Paști

Compania de stat CFR Călători a anunţat marţi că va suplimenta cu peste 8.000 de locuri, în minivacanţa de Paşti, trenurile către cele mai solicitate destinaţii şi recomandă achiziţionarea din timp a biletelor, în condiţiile în care aproape toate agenţiile de voiaj CFR Călători vor fi închise în perioada 15-17 aprilie.

CFR Călători va suplimenta trenurile către şi dinspre destinaţii precum Bucureşti, Braşov, Sibiu, Cluj Napoca, Constanţa, Iaşi, Satu Mare sau Timişoara.

Pentru a evita aglomerările, compania recomandă tuturor pasagerilor planificarea din timp a călătoriei cu trenul.

Biletele de tren pot fi achiziţionate din timp de pe site-ul companiei, de la automatele XsellKiosk din gări, de la automatele ZebraPay, direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR, de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism) şi prin telefon.

CFR Călători recomandă studenţilor să acceseze agentia de voiaj CFR din Campusul Universitar Regie Bucureşti şi casele de bilete dedicate şi marcate în spaţiile din holurile marilor gări.

În perioada 15-17 aprilie, toate agenţiile de voiaj CFR Călători vor fi închise, cu excepţia agenţiilor din centrele comerciale Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti şi Iulius Mall din Iaşi.


Ultimele stiri
Deficitul comercial al României a depășit 25 de miliarde de euro în primele nouă luni. Importurile au crescut…

România în Direct. Abuz la TNB. Este hărțuirea sexuală o problemă în România? | AUDIO

Studenții le cer guvernanților să aloce mai mulți bani Educației în 2027. Cel puțin 2.000 de lei îi…

Prețul cărnii de porc a scăzut cu peste 20% la poarta fermei. Fermierii vând sub costul de producție…

Casa Verde Baterii: până la 15.000 de lei de la stat pentru prosumatorii care vor să își cumpere…

A murit Florian Lungu, una dintre cele mai importante personalități ale jazzului din România | AUDIO

Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează